Ploaie…


Deci acum e clar.Prezenta toamnei se face simtita.A inceput ploaia. Vesnica, deprimanta,revolutionara si uimitoarea ploaie.A inceput si ma uimeste cu miliardele de picaturi ce cad la unison si ce dau o atmosfera trista dar proaspata in acelas timp.

Sunt recunoscator geamului meu de mansarda.Cu ajutorul lui,pot spiona oamenii de pe strada,pot admira caderea lina si neintrerupta a ninsorii iarna si pot vedea multitudinea de culori primavara.Dar acum,rolul geamului e dublu,pentru ca in momentul in care ploua,picaturile se aud si se vad.Sunt recunoscator geamului.Senzatia ploii e de 3 ori mai buna datorita suneteului.Si toamna se asigura ca acest zgomot sa fie auzit de toti.

Un lucru se mai intampla uneori cand ploua.Brusc,parca de nicaieri,zgomotul caderii ploii este lasat in fundal de trecere unei masini.Rotiile masinii si zgomotul eliberat de impactul micutelor picaturi cu parprizul, invadeaza camera si lumea.Desi e un zgomot de doar cateva secunde,pana sa revina zgomotul de fundal,el parca accentueaza intreaga senzatie.

La sfarsitul serii (de data asta, serii) ploaia e unul din acele lucruri.Neinsemnate,monotone,racoritoare.Dar daca iesi din confortul casei  si pasesti in aceasta ploaie…atunci stii ca merita sa o traiesti.Merita sa savurezi fiecare picatura ce cade pe tine,fiecare senzatie de frig ce te trece si sa traiesti ploaia.Desigur ,apoi te alegi cu o raceala,dar asta e pentru un alt post.

Dar acum ma las in zgomot si ma scufund in ploaie…

Munca de a posta.


Procesul numit „postare” e unul complex.De ce?Pentru ca implica deschiderea a 90% din tine lumii.Si da,asta cam fac in ultimele luni.Desi vreau sa revin la clasicul review si la prezentarea unei zone turistice,pentru ca asa nu ma expun la un grad atat de mare,am decis ca pana la inceperea scolii si saritura inevitabila in raul nebun numit „clasa a 12-a” voi ramane pe stilul asta.

As indrazni sa o numesc arta,dar nu este.Dar ii spun arta,si gata.Revin.Arta de a posta e una destul de raspandita mai ales pentru cei care au fost poate ,intr-o alta viata,un autor sau poet.Eu sunt exceptia,dar v-ati prins de asta deja.Un blog,mai ales unul zilnic,necesita un rau de inspiratie.Sa zicem ca la mine nu e atat un  rau cat e un parau mic.Da.

Mie personal imi este dificil sa incep sa scriu.Ideea principala intarzie sa apara si,desi intru pe aceasta pagina in jurul orei 11 ,ajung sa termin de scris la 2.As indrazni sa spun ca pentru a-gasi inspiratie,trebuie sa caut mult.E mai usor cand e vorba de un review sau un loc care ma lasa fara aer.Cand e vorba despre mine,despre viziuni si idei,devine cam greu.

Deci,revin la ce vroiam sa zic initial.Postarea necesita efort si la sfarsitul zilei,acest efort e rasplatit de gandul ca cineva,VOI ,cititi ce scriem noi aici.Si desi am devenit in ultimul timp dezamagit de valoarea posturilor mele recente,voi continua sa postez,cu bune cu rele.Blogul trebuie sa traiesca si la fel si libera exprimare.

Toamna…


Am parasit confortul negarii si am acceptat astazi venirea toamnei.Suna stupid,dar e greu sa accept ca vara s-a terminat si ca scoala,responsabilitatea,presiunea vesnic prezenta si oboseala se vor intoarce cu totii peste mine.Dar,precum inca vreo cateva sute de mii de adolescenti,voi supravietui cumva.

Primul semn al anului asta l-am observat in parc,in zona „hintelor batrane”.E prima oara cand folosesc termenul,dar imi place cum suna.Vorbesc de acel parc al copiilor de langa cel de-al doilea pod spre strand.Intr-o zi de vineri,am ramas uluit de multitudinea de frunze imprastiate.A fost unul din acele momente in care realizezi ca va veni un sfarsit.Si e si normal,totul are un sfarsit pana la urma.

Al doilea semn pe care l-am observat a fost scaderea temperaturii si cresterea anxietatii mele legate de data de 13 septembrie.Am impresia ca dramatizez dar inceputul scolii reprezinta inceputul unui sezon in care nu dorm asa de mult cat mi-as dori,nu imi permit sa-mi petrec timpul liber cum imi doresc si in care zilele zboara exagerat de repede pe langa mine.Da.Este si asta un semn.

Venirea toamnei era inevitabila.Mai mult decat atat,acest „soc” al meu este unul fals,pentru ca imi este amintit zilnic ca vara se sfarseste. Iar scoala…scoala va incepe fie ca-mi place sau nu si modificarile programului meu vor fi ,nu exagerez,extreme.O intrebare ma bantuie,sunt oare pregatit sufleteste si chiar fizic pentru clasa a 12-a?La sfarsitul zilei,raspunsul e unul destul de dur.Nu conteaza.Va veni si treci prin ea,indiferent daca esti pregatit sau nu.

Venirea toamnei este simbolizata,parca,de urmatoarea melodie,care e din ce in ce mai cantata in playlistul Ipodului meu.Astazi suntem in 29 August.Miercuri,miercuri vom fi in 1 Septembrie.Imi vin in minte culori si imagini.Si in fundalul acestor imagini si culori ,canta urmatoarea melodie.

o stea si o luna


Ador noptiile de vara.Exista o liniste fascinanta la ele.Dau vina pe sentimentul de singuratate dat de luna.Luna e unul din acele lucruri de care nu te saturi niciodata.E vesnic acolo,e vesnic la fel dar reuseste cumva sa te surprinda.O fi din cauza ca e vesnic palida?Sau din cauza ca pare singura.Da…luna pare o singuratica.

Delirez?Poate.Sigur.Dar  uitandu-ma la ea,nu pot sa nu ma gandesc la asta.Dar cred ca mai degraba luna e precum o ruda indepartata.Nu am spus apropiata,pentru ca o ruda apropiata nu intra in nori,cand vine furtuna,ci iti tine companie.Doar o ruda.Auzi,luna,esti o ruda indeparata!Fie imi face cu ochiul,fie imi arata un semn nepotrivit.Ati inteles la ce m-am referit,nu?Nu ma refer la semn,ci la intreaga chestiune legata de ruda.Nu?Mai cititi odata.Da?Felicitari,ati castigat o bila alba.

Adevarul trist e ca nu am gasit ,in timp util, acel lucru despre care sa postez.Lucrul care merita postat.Asa ca am luat decizia sa postez despre palida noastra luna.Desi e evident singuratica si admirata,pare fericita.Este oare un semn de ceva boala in grad avansat cand spui ca luna e fericita?Probabil…

Am adaugat si „o stea” in titlu.De ce?Pentru ca exista o stea care imi surade.Te uiti,vezi luna si vezi o stea.Steluta stralucitoare.Defapt,imi retrag cuvintele.Luna nu e singura.Luna are un prieten langa ea,cineva care e suficient de sus sa ii poata tine companie tot timpul.Da.Fericire provine din socializare,spunea cineva.Prietenii iti fac viata  mai buna.Asa ca,hai sa ne imbunatatim viata si sa ne sunam un prieten sa vedem cum o mai duce.Si, in timpul in care cautam telefonul ,putem da drumul la un ceva muzica de fundal.Meet EELS 🙂

Speed of light


Ieri ziceam ca voi posta azi.Azi am zis ca voi posta mai tarziu.Iar acum e 2:11 si e oficial maine.Au trecut 2 zile intr-o clipita.Ce am facut ,ca nu am avut timp de blog?Ieri (defapt alaltaieri,daca ma iau dupa ora ceasului meu Palito) am avut o zi ciudata lipsita de orice eveniment major.Dar ieri am avut o zi lunga si inca incerc sa-mi revin…

Din pacate ,oboseala ma impiedica sa scriu ceva fantastic azi. Imi cer scuze pentru intarziere si promit ca maine voi posta ceva mai interesant si mai profund.Deocamdata,raman singur cu oboseala in noapte si va las cu urmatoarea melodie 🙂

Un tren…


Intodeauna am preferat trenul in schimbul masinii.Desi cred ca masina e mult mai avantajoasa din multe puncte de vedere,trenul are ceva aparte.Poate ca e vorba de faptul ca admiri cum trec kilometrii pe langa tine  sau poate din cauza strainiilor din compartiment.Orice ar fi,trenul a avut intodeauna un efect straniu asupra mea.Probabil din cauza ca am calatorit la viata mea destul de mult cu trenul.

Ieri v-am vorbit de gara si de multitudinea de oameni ,de povesti si de drame adunate intr-o sala de asteptare.Dar odata ce esti intr-un compartiment,drama,viata si oboseala pluteste in aer.E un lucru destul de straniu,daca e privit din afara.6 oameni ,fiecare cu o destinatie,cu o casa si cu o viata,inghesuiti intr-un compartiment mic.Daca te uiti atent la fiecare din cei 5 din compartiment (considerand ca tu esti unul din cei 6) iti pot da seama cati din ei o duc bine si cati nu.Optimistul si norocul se poate citi usor pe fata cuiva ,la fel cum si ghinionul si pesimismul se vede de la un  metru.Dar intr-un compartiment,parca totul se intensifica la maxim.Fiind intr-un spatiu atat de mic,cele doua parca intra in conflict.Dar e un conflict tacut.Si cred ca asa e cel mai bine.

Holurile din tren nu sunt nici ele mai bune.Un spatiu inghesuit in care intodeauna sta cineva.Fie ca este un baiat obosit care nu a mai gasit loc in compartiment,fie ca este barbatul de varsta mijlocie care pare sa vorbeasca singur sau chiar o batrana,parca destinata sa stea pe hol,prinsa aici,un loc intodeauna in miscare.Dar totusi holul ma fascineaza.Cred ca are legatura cu spatiul ingust.Spatiile prea mari iti dau senzatia ca poti merge unde vrei,deci ca nu ai un „confort zone”.Dar cand esti pe hol,un spatiu mai mic de un metru in latime,in mod obligatoriu,iti instaurezi un „confort zone”.Si ce faci apoi?Respiri,pentru ca mai este un drum lung pana acasa.

Dar totusi nimic nu e mai violent,decat drumul de la usa trenului,pana la locul pe care il detii.Urci,te asiguri ca esti unde trebuie,faci o ultima inspectie sa vezi daca nu a cazut ceva sau nu ai uitat vreo plasa,ceva,in gara (proces ce dureaza in jur de 2-3 secunde) si apoi inaintezi.Intri prin usa care arata simbolul contra fumatului (care deseori e ignorat,dar am o banuiala ca unora le place sa incalce regulile-le da o senzatie de eliberare,intr-o lume in care esti vesnic pus sa respecti ceva) si curajos si parca neindemanatic,inaintezi .Iti faci loc printre oamenii de pe coridor,verifici biletul,apoi locurile si in sfarsit ajungi in fata compartimentului unde esti,parca destinat,sa-ti petreci in jur de 4-6 ore de drum (depinde de destinatie,desigur).Stai o secunda si involuntar,te uiti sa vezi ce fel de oameni sunt in el.Observi femeia care citeste o carte,barbatul care sta si se uita in gol si mama,care isi imbratiseaza cei doi copii.Te pregatesti sa zambesti,dintr-o dorinta involuntara de a te face placut si intri.Deschizi usa defecta ,saluti, si pentru a dovedi ca apartii,iti scoti biletul si urmaresti numarul.Te asezi ,zambesti celor din jur si intri intr-o conversatie monotona despre „unde merge fiecare”.Te lasi dus de tren ,de conversatie si de Ipod.Desi nu esti langa geam,precum sperai,zambesti.Mai cateva ore si vei ajunge in cel mai sigur „confort zone”.Acasa.

La sfarsitul zilei,mersul cu trenul nu e chiar atat de idilic precum ai vrea sa fie.Stai pe acel loc si te lasi dus.Incotro?Spre ceva cunoscut sau proaspat.Oriunde ai merge,trenul e o optiune.Este una buna?Asta,nu vom stii niciodata…

O gara


Ma intreb daca exista un loc mai bun in care poti gasi atata lume ,atata haos si atatea povesti de viata.Poate intr-un spital.Dar acolo lumea se afla pentru a se face bine.Intr-o gara toata lumea asteapta un tren.Un tren care sa-i duca acasa,un tren care sa-i duca departe de locurile de bastina sau un tren care merge „undeva”.Acel „undeva” e esential.

In momentul in care pasesti intr-o gara primul lucru pe care il observi e ,desigur,o coada ,aflata la unul din cele 3-4 ghisee. Apoi te asezi cumintel la una din aceste cozi si vezi bagaje si fete ,fie triste,fie nerabdatoare.Iti cumperi biletul de la o tanti fie politicoasa ,fie extrem de rece si dura.Te indrepti spre panou de sosiri si plecari si esti surprins parca de multimea de trenuri ce sosesc si pleaca in diverse colturi ale tarii.Te intrebi cate din  fetele vazute anterior merg spre Timisoara sau Constanta.Mergi in „frumusetea” numita Sala de Asteptare.Ocupi un loc si faci ceva ce face toata lumea.Te uiti in jur si analizezi oamenii .In fata ta sta o un barbat care se cearta la un telefon mobil cu cineva.La un rand mai fata de el,sta o bunica cu un copil ,aparent rasfatat,care plange de oboseala.Undeva,in multimea de fete ,vezi o femeie de etnie rroma,cu privirea pierduta.In stanga ta,sta o femeie cu un batic colorat pe cap.Probabil sufera de cancer,dar nu vom stii sigur niciodata.Citeste despre tratamentele alternative dintr-un ziar local.Sta concentrata asupra foii si pare puternica,impotriva bolii si impotriva greutatii.In ciuda duritatii pe care o afiseaza hotarata,se citeste parca tristetea in ochii ei.Incepi sa realizezi parca cat de frageda e viata de zi cu zi.Cum,deodata,totul poate fi dat peste cap.Copilul inceteaza sa planga iar barbatul inchide telefonul si ii zambeste copilului.Si aici,intr-un loc de asteptare constanta,emotiile si viata isi fac loc.Femeia,care probabil a trecut printr-un tratament de chimioterapie la centrul oncologic din oras,se chinuie sa-si inchida rucsacul si se uita putin agitata la ceas.Isi aranjeaza putin baticul,ferindu-i pe cei din jur de efectele secundare ale tratamentului dur si porneste hotarata spre un peron.Asta e ,probabil,ultima oara cand o vezi.Apleci capul si speri ca ea va fi ok.Speri ca,oriunde va merge,oriunde o va duce trenul urat si aglomerat,va fi fericita,pentru ca simti ca merita asta.

Auzi un anunt si-ti strangi putinele bagaje.Arunci o privire si remarci ca copilul a adormit in bratele bunicii si batrana de etnie rroma se ridica greu si incearca sa citeasca un panou care indica trenurile in sosire.Barbatul,care anterior umplea sala cu vocea lui groasa acum tace si se uita la meciul in derulare la un televizor modern.Te ridici si parasesti sala unde ai stat aproape o ora.Obosit dupa o zi extrem de lunga,te intrebi ce va ajunge acel copilas si unde merge defapt acea batrana.Te opresti pe peron si o priveliste sumbra te intampina.Peronul,desi semi-plin cu oameni,e uimitor de pustiu.E unul din acele zone parca,sacre,in care singuratatea e la ea acasa.Trenul,un accelerat fara nici o culoare,soseste la peron si urci in el,parca involuntar.Te simti presat de cel din spatele tau si cedezi.Urmeaza una din acele calatorii.Fiind ora 22:24 ,inghiti sec si cauti un loc…Lasi gara in spate.Lasi barbatul cu doua fete sa-si continue destinul.Te gandesti la femeia cu copil si la drumul greu ce o asteapta.Te intrebi daca copilul va fi fericit in viata.Si,intr-un sfarsit,spui o rugaciune pentru luptatoare.Stii ca nu va avea nevoie de ea,pentru ca nu se lasa ea cu una cu doua,dar simti ca trebuie sa faci asta…Trenul se indeparteaza si viata continua,calma si dura in acelas timp.

Pe scurt…despre Cluj


Acum doua zile am trait una din acele experiente.Adevarul e ca am trait un sir de experiente care acum sunt amestecate si formeaza un intreg uimitor.

Am urcat in trenul spre orasul Cluj-Napoca la ora 7:33.In jurul orei 12:30 am ajuns acolo,dupa aproape 5 ore lungi.Orasul ,pare ,la prima vedere,asemanator cu Arad sau chiar Timisoara.Si este,dar nu cred ca le poti compara.Desi are o arhitectura generala asemanatoare,orasul e modern.Chiar extrem de modern dar in acelas timp nu depaseste unele granite si contrastul dintre vechi-nou e unul placut.

Orasul e intradevar mare.Are o populatie de aproape 300.000 de oameni,aproape dublu decat Arad.Cat de mare este orasul,nu stiu,pentru ca nu am putut aprecia dimensiunea lui decat de la Cetatuie,aflat pe un deal apropiat.

Am vizitat la inceput uimitoarea Gradina Botanica,o zona de dimensiuni impresionante,plina de plante si chiar cu o zona care imita perfect padurea.Dupa aproape o ora de plimbat printre potecile intortocheate ale Gradinii Botanice ( de unde am putut vedea o priveliste minora a orasului,din turnul de apa),am pornit spre Cetatuie,un monument istoric aflat pe un deal.

Dupa o urcare dificila si o coborare amuzanta,ne-am decis sa mergem in Parcul Central.Un parc foarte ,foarte frumos.Mi-a placut la nebunie aleea principala si nu stiu…diversitatea din el.Mi-a placut foarte mult faptul ca ,de sus,orasul pare uimitor de verde,din cauza padurilor din jurul lui,dar si pentru ca marile artere sunt si ele umbrite de pomi antici.Si ,desi am mai spus asta,la capitolul „eco-friendly” orasul e curat si are si o banda speciala pentru biciclisti iar in parcuri chiar sunt biciclete de inchiriat,o idee inteligenta.

Dupa o plimbare foarte placuta prin parc,am ales sa mergem in centru’ si sa vedem uimitoarea biserica Sf.Mihai si monumentul lui Matei Corvin. Din pacate,monumentul era in reabilitare dar am fost impresionat de dimensiunile si vechimea bisericii.Conform Wikipedia,aceasta biserica reprezinta centrul si locul de unde a pornit constructia orasului.Tot acolo,in spatele bisericii,am gasit o zona pedestriana inconjurata de cladiri elegante si o zona amenajata modern,de unde curge apa ( da,stiu,nu sunt prea bun la descrieri).

Constructia a cam stricat poza,dar se observa maiestria bisericii.Intr-un fel,seamana cu cea de la Brasov,dar banuiesc ca aia e mult mai mare.Dupa o poposire de o ora aici,am mers la un McDonald’s din apropriere si apoi ne-am mai plimbat pe strazile Clujului.Ador sa ratacesc pe strazi si sa ma pierd in multime.Ma face sa traiesc experienta intr-un mod mai…deosebit 🙂

Aici v-am facut un mic rezumat al unei zile incredibile.Cred ca mi-ar lua foarte mult sa va vorbesc detaliat despre Cluj si despre calatoria cu bune/cu rele pana acolo.Am parasit Clujul obosit si frustrat ( din cauza CFR-ului,desigur) la ora 22:24.Daca as da timpul inapoi,as schimba ceva?Nu.Totul a fost cum a trebuit sa fie.Intr-un cuvant?Incredibil 🙂

Doar o stea…


Astazi am trait una din cele mai frumoase experiente din luna August.Da,am vazut pentru prima oara in viata mea o stea cazatoare.A fost unul din cele mai uimitoare experiente din ultimele saptamani.Incredibil.

A fost una din acele lucruri pe care nu le astepti deloc sa se intample.Una din acele experiente neasteptate care iti dau o senzatie de reimprospatare si euforie unica.Pe scurt?Incredibil.

Ma intreb daca sa mai folosesc odata cuvantul „incredibil” (just for the hell of it).Dar 3 este considerat un numar magic iar seara mea a fost magica.Trebuie sa ma trezesc in aproximativ 6 ore pentru a prinde un tren spre Cluj.Dar nu-mi pasa acum  de asta.Zambesc si ma simt …ghiciti cuvantul?INCREDIBIL.

Inchei.Oricum nu stiu cat de repede voi adormi.Dar acum sunt intr-o stare uimitoare.Cred ca plutesc.Da,sunt in plutire.Si ce melodie e perfecta pentru plutire?Jack Johnson – Constellations

The Ghosts of World War II


Imi cer scuze pentru intarzierea de o zi,dar inspiratia m-a lasat balta,din nou.Si fiind deja ora 2,am luat decizia sa postez dimineata,ceea ce nu s-a mai intamplat.

Mi-am amintit ,acum doua minute,despre un site peste care am dat pe Facebook.Avea un post  intitulat „The Ghosts of World War II” si a fost pur si simplu bestial.Asa ca,m-am hotarat sa va arat cateva din cele 20 de poze,de pe acel site (linkul site-ului respectiv il ve-ti gasi mai jos ).

Pozele sunt formate din suprapunerea unei poze vechi cu una noua,in prezenta unui monument istoric cunoscut din Viena,Praga sau Berlin.Pozele uimesc prin contrastul evident si prin dovada solitara a diferentei vremurilor.Ma intreb,daca ar fi si imaginiile din perioada razboiului color,ar mai avea impactul ,pe care il au in alb-negru?

Poza asta ,intr-un fel,cu palatul Hofburg,m-a impresionat enorm (mai mult pentru ca si eu am fost acolo si este incredibil gandul ca de la acel balcon a vorbit Hitler in 1938).

Poza asta e atat de fantastic facuta.Uimitoare.Copii dau strazii si in general pozei ,o atmosfera vesela si trista in acelas timp,iar acel panou publicitar parca ne reaminteste de aparenta superficialitate a zilelor noastre.

Pozele mi se par uimitoare si munca celui care le-a prelucrat pare ingrozitor de lunga.Oricum,aceste poze sunt fantastice nu doar prin modul cum sunt create dar si prin faptul ca ne arata cate se pot schimba in 60 de ani si cate lucruri raman la fel.

http://www.mymodernmet.com/profiles/blogs/the-ghosts-of-world-war-iis

You can shine.


Am gasit pe Youtube recent,o reclama uimitoare.Este la un sampon,dar ce m-a impresionat pe mine este povestea si idea .Adevarul e ca clipul nu cred ca a aparut la tv ,datorita faptului ca e destul de lung ( 4:03 ) dar cred ca l-au editat si versiunea de mai jos e cea completa.

Intreaga idee si poveste este impresionanta ,dar secventa cu parul ne reaminteste ca este o reclama la un sampon.Eu inteleg ca fata traia emotia melodiei ,dar totusi….flying hair?Oricum,citez un amic „atata bai sa fie”.O reclama epica 🙂

Fara nici o idee.


Vi s-a intamplat sa nu aveti pur si simplu nici o idee?Creierul si sufletul sa fie parca atat de incarcate incat sa nu va vina nici o idee,nici un gand.Sunt obosit si imi este inca cald,dupa o zi extrem de torida.Mintea imi este plina cu diverse idei si subiecte ,care ,se pare,pur si simplu refuza sa iasa.

Ma confrunt cu o seceta de idei.E precum una din acele imagini din satelit fotografiate deasupra Egiptului,in care vedem Nilul,zonele uimitor de verzi de pe marginea lui si apoi vedem nisipul nesfarsit.Acum sunt undeva pe un duna de nisip si nu pot nici cum sa ajung la Nil.Imi place totusi comparatia.

Din aceasta cauza,am decis sa va prezint unul din cele mai faine video-uri de la Youtube.A fost,la moment dat,cel mai vizionat video de pe acest site ( un record).Acum ,are in jur de 129 de milioane de vizionari.Ladies and Gentleman,Evolution of Dance

Casablanca


Sunt hotarat sa vad ,in aceasta luna,cat mai multe filme vechi,clasice.Am decis sa incep cu vestitul „Casablanca”.Si nu am decat un cuvant : GENIAL.Filmele de acest gen,clasice,pure si autentice,au ceva ce le fac sa para geniale.Nu stiu daca e vorba de scenariu,de talentul uimitor al actoriilor,unii din cei mai buni actori din istorie,Ingrid Bergman si Humphrey Bogart sau despre autencitatea generala a filmului, dar nu sunt deloc surprins ca este numit unul din cele mai bune filme facute vreodata.

Premiza filmului e putin complicata.Situat in mijlocul celui de-al doilea razboi mondial ,in anul 1942, filmul prezinta orasul Casablanca ,din Maroc,unul din ultimele zone sigure pentru refugiatii din Europa Nazista si  il prezinta proprietarul american al unui bar de elita,Rick Blaine.Acesta,un personaj cinic si aparent dur,incearca sa se mentina neutru in fata celor 3 mari categorii de oameni care ii bantuie localul (Ofiteri Germani,Italieni si oficiali Vichy,guvernul marioneta al Frantei de Nord).Motivul aparentului cinism ne este dezvaluit in momentul cand,in localul sau, isi face aparitia Ilsa Lund,fosta lui iubita ,acum casatorita cu un vestit luptator ceh anti-Fascism/Nazism.Acesta,aflandu-se in  Maroc,deci o colonie a Frantei de Sud,teritoriu neutru,este in siguranta aici dar incearca disperat sa faca rost de vize,pentru a putea pleca cu Ilsa in America.In timpul vizitei acestui cuplu,la local se face o arestare,in care un infractor marunt este arestat si se remarca disparitia a 2 vize false ,pe care acesta incerca sa le vanda.Din acest punct incepe un conflict emotional si in anumite scene,comic,al Ilsei si Rick.Simt ca deja va povestesc mai mult decat trebuie.

Ideea e ca scenariul e bun.Nu cred ca este chiar „foarte bun” dar „bun” este.Pare autentic si pentru mine este un lucru important.Banuiesc ca asta e ceva specific tuturor filmelor din aceasta era.Actorii sunt uimitori.Metodele de productie si filmare,banuiesc,sunt revolutionare.Un lucru trebuie sa-l mentionez despre acest aspect.In scenele, in care personajul actritei Ingrid Bergman apare,se folosesc mai multe lumini,pentru a le da ochiilor sai o stralucire aparte.Aceasta stralucire e geniala, pentru ca emana emotia si drama diverselor scene intr-un  mod superb.Nu cred ca mai merita sa scriu si despre frumusetea evidenta a actritei Ingrid Bergman.Actorul Humphrey Bogartse cred ca a fost o alegere buna pentru acest film,mai mult datorita contrastului dintre masculinitatea sa si partea sentimentala a actorului.

Tema principala a filmului cred ca este sacrificiul.Sacrificiul pentru ceva mai bine.O idee buna , pentru un film din perioada tulburatoare a razboiului.Filmul a fost lansat mai devreme ,decat era planuit initial,din dorinta de a coincide cu invazia Aliatiilor a Africii de Nord si caderea orasului Casablanca.Filmul a fost lansat in noiembrie 1942 in New York si in 1943 pe plan international.Deacea filmul a fost nominalizat in 2 ani la Oscar,in 1942 pierzandu-l dar in 1943 castigand 3.

Filmul a fost Genial.Imi iau un risc,zicand asta,dar dupa parerea mea ,acest film va ramane genial forever.Este o dovada a inceputului filmului intr-un timp tulburator si revolutionar.Filmul m-a impresionat prin autenticitatea lui si prin talentul uimitor al celor doi actori principali.Un film care chiar MERITA vazut.

A good day…


Ok,deci am trecut peste obsesia cu reclamele amuzante (desi,trebuie sa mentionez ca mai multa lume a citit blogul,de la chestia cu reclamele).Nu am acum neaparat inspiratie de ceva post foarte profund,asa ca voi fi simplu.

Am avut o zi extrem de buna.Torida dar buna.Iar acum,am revenit la Partidul KissFm – reclama mascata?Maybe:))- si totusi am spus ca voi posta ceva mai simplu.

Mi-am pierdut ideea,despre care vroiam sa va vorbesc.E un semn bun,stiu:)).E atat de usor sa te deschizi parca lumii virtuale.Adica ,aici,in lumea blogului,poti sa-ti exprimi parca mai liber ideiile si criticiile.Se respecta intr-un fel mai bine dreptul la libera exprimare si atinge mult mai multi oameni,decat LIVE.Mi se intampla rar sa fiu un ipocrit si am unele principii peste care nu trec atat de usor,deci blogul acesta este 100% true.

As vrea sa am un subiect anume de discutie in acest post,dar pur si simplu nu am.Imi este cald,nu am somn si ma fatai pe scaun in ritmul melodiilor de la Kiss( continui reclama,desi nu necesita).

Acum realizez ca astazi -defapt ceasul ma contrazice,deci ieri- a fost/este Vineri 13.Nu sunt o persoana superstitioasa.Si ,astazi, in ghinionista zi de Vineri 13,am avut o zi buna.Intr-un fel,cred ca ghinionul e tot timpul acolo cu tine,doar ca nu-l vezi .Sunt zile cand esti mai dispus sa vezi ghionionul din viata ta si in altele sa uiti practic de el si sa traiesti,sa respiri si sa zambesti.

Cred ca inchei.Imi cer scuze pentru acest post practic inutil:)).Nu am idei si nici inspiratie.Imi pare rau pentru asta.Dar sunt bine-dispus si cred ca asta e tot ce conteaza ,uneori.Astazi am realizat ce rol imens are muzica in viata mea.E absurd chiar ce bine ma dispune si ce imi insenineaza ziua.Nu folosesc expresii de genul „imi place sa ascult muzica” pentru ca sunt folosite de atatea mii de ori incat si-a pierdut originalitatea.Dar nu ma pot abtine sa nu ma intreb, cum ar fi sa lucrezi in radio?:)).Deci,va las cu o melodie.See ya tomorrow

P.S Nu sunt neaparat un fan al muzicii comerciale,dar ador melodia de mai sus.Nu stiu de ce,dar pur si simplu ma face sa am chef de o party 😀

Glowing Condom.Yeah :))


Ok,intentionam sa postez altceva,dar m-am luat cu Partidul KissFm si de vreo 2 ore tot cu el sunt:)).Asa ca,in schimb,va postez o reclama foarte haioasa si tare.Nu dealta,dar este doar ora 2 si nu sunt deloc obosit ( ati prins ironia?Nu?:))Mai lucrez la ea).

Reclama e amuzanta,dar nu la fel ca cealalta reclama,de ieri.Da-ti Play si apoi un comment.See ya tomorrow

If you don’t do it for yourself,do it for others


Recunosc,in ultimele 2 zile ,am ceva cu reclamele amuzante.Ieri,din lipsa de inspiratie,am cautat un site pe care sa pot gasi diverse reclame amuzante si ingenioase.Iar cea gasita acum 10 minute,e pur si simplu bestiala.

Totusi,nu pot sa nu ma intreb ce reactie a avut mama,cand a venit si a vazut cu ce jucarie interesanta se joaca baietelul.Genial…

Urbanproof.Really??


Da.Vreau ,cu prilegiul celui de-al 101-lea post, sa va prezint una din cele mai …interesante ( sa fiu elegant ) reclame pe care le-am vazut vreodata.Este o reclama tv la un  SUV de la compania Nissan.

Inchipuiti-va urmatorul scenariu extrem de real : deodata,de nicaieri,cad la vale sute de mingi de bowling! (Va da-ti seama cate companii de asigurari auto ar da faliment?)Dar nu va faceti griji,dragi soferi auto,Nissan va aduce cea mai rezistenta masina SUV existenta.Da! Ea nu cedeaza sub presiunea celor 2 kg care cad brusc din cer si pleaca mandra de la scena carnagiului.

Desi ideea este cam…sa spunem exagerata (bine…stupida),trebuie sa laud originalitatea si ingeniozitatea celor din departamentul marketing al acestei companii.Dar ,ce se va intampla ,in cazul unui atac atomic?Unde ne adapostim?In pivnita?Intr-un adapost anti-atomic?Nu.Nissan ne va oferi ,in viitor, un SUV care va suporta radiatiile si te va lasa sa circuli prin foc si sa admiri privelistea.

Melodia ,din clip,este de la trupa Cokpit si se numeste „Don’t wait”.Desigur,melodia face tot.Dar,lasand la o parte cinismul, ideea cu mingile si masina incredibil de rezistenta, e geniala 🙂

P.S Mi se pare doar mie sau este stranie lipsa totala a oameniilor de pe strazi? Probabil stiau ca  Al-Quida va ataca prin mingi.

Al 100-lea post…


Acesta este cel de-al 100-lea post de pe acest blog.Personal ,este un record,dar trebuie sa mentionez ca doar in jur de 90 de posturi sunt ale mele,restul fiind de la celelalte autoare care nu prea au timp sau inspiratie pentru un blog zilnic.

Din aceste 100 de posturi ,am primit 59 de comentarii si exista 11 categorii de articole principale.Mi se pare uimitor de fantastic ca am putut posta continuu pentru aproape 4 luni,zilnic si in acelas timp am reusit sa ma deschid intr-un mod unic acestui blog si cititoriilor ,care dau zilnic un click si rapesc in jur de 5 minute din ziua lor,pentru a citi ce scriem noi pe-aici.

Cred ca ce incerc sa spun in acest post este MULTUMESC.Multumesc ca intrati pe acest site,ca va sacrificati cateva minute din zi pentru a citi posturile noastre si  pentru efortul pe care il depuneti in a comenta posturile care va impresioneaza sau au o influenta asupra vietii de zi-cu-zi.

In totalul posturilor noastre,am reusit sa adunam ,pana acum,768 de click-uri si in jur de 3-4 clickuri pe zi,ceea ce e ceva uimitor pentru un blog micut.

Deci,acest post,din ziua de 9/10 August 2010, il dedic tuturor celor care il citesc.Da,voua.Sau mai bine spus,TIE.Apropo,arati bine azi :-).

Inchei si zambesc vazand poza de mai sus.E intradevar geniala.Blogul,de unde se pare ca am dat copy linkului,e de pe un post despre feminism si blogurile romanesti,deci se intelege mesajul. Banuiesc ca ,intr-un fel,blogurile sunt un simbol al democratiei si al gandirii independente.Deci ,hai sa pastram individualismul si gandirea libera,prin a da comentarii posturilor care va trezesc un interes sau doar prin a va exprima punctul de vedere.

Inchei.Maine nu am idee despre ce voi posta,dar un lucru e sigur.Voi continua sa o fac,atata timp cat cineva,oricine,va citi ce postez si atata timp cat imi va permite programul,ce se anunta a fi foarte interesant.Va multumim inca odata si va las cu urmatoarea melodie 🙂

Schimbarea…


Ma intreb ,cat de utile sunt schimbarile?Fie ca este vorba despre un nou  sistem de operare Microsoft mult prea straniu sau despre schimbarea de atitudine asupra unei idei,schimbarile in general sunt niste chestii amuzante.

Vremea de astazi va fi frumoasa,zicea fata de la Vreme in aceasta dimineata.Schimbarea de temperatura va veni de Luni,cand se va reintoarce bau-bau canicula.Schimbarile sunt parca bruste si cateodata ,in acelasi timp,anuntate.Nu neaparat anuntate ,dar cat de cat ne sunt date indicii ca ceva se va schimba.Cel de-al doilea razboi mondial a fost temut cu cateva saptamani inainte de a incepe.Canicula este anuntata.Dar ce facem cand nu sunt anuntate aceste schimbari majore,care mai mult sau mai putin,ne vor influenta viata?

Vorbesc ,desigur,despre scenariul nefericit al decesului cuiva.El nu prea este anuntat.Nu stii cu doua zile inainte ca va muri,clar ,la o anumita ora.Dar sunt cazuri si mai triste cand moartea e atat de brusca si neasteptata incat te socheaza pur si simplu.Deci,revin la intrebarea ce ma bantuie (ce cuvant) : Este schimbarea un lucru bun?

Ne place sa zicem ca un anumit eveniment neplacut ( moarte,accident,atentat terorist) este un lucru care trebuia sa se intample,pentru ca asa TREBUIE.Banuiesc ca e mai bine sa mergi pe principiul ca lucrurile trebuie sa se intampla intr-o anumita ordinre.Deci, schimbarile pot fi bune,in perspectiva acelora care gandesc asa.Desigur,la inceput nici o schimbare nu e buna,pentru ca fie nu suntem obisnuiti cu ea fie nu vrem sa le acceptam,dar intr-un sfarsit le acceptam.

Dar ,cum e,cand vine vorba de oameni care,sa spunem,nu merg pe principiul ca lucrurile se intampla intr-o anumita  ordine?Ei ,probabil,reactioneaza mai negativ la schimbariile din jurul lor si le accepta mai greu.

Dar ,la sfarsitul unei zile pline de schimbari,fie le accepti imediat ,fie traiesti intr-o stare de refuz total al realitatii si intr-un final accepti noua realitate.Schimbarea e un lucru straniu.Vine,te scuipa neasteptat in ochi  si apoi pleaca.Tu ramai si ai de ales : fie te stergi si iti continui drumul,fie te opresti si incepi sa te plangi si sa ameninti.Dar cred ca cel mai important este urmatorul lucru : Nu pune orice schimbare la suflet.Nu te lasa marcat de evenimente marunte,pentru ca vor veni alea majore si nu vei mai fi capabil sa le induri.That’s life,I guess.

Colbie Caillat Live Walmart Soundcheck


Am vazut aseara un concert live,prin Facebook al unei artiste incredibile,Colbie Caillat.Concertul a fost transmis din Portugalia,de la un festival de muzica local.Colbie a fost ,desigur,incredibila.

M-am gandit sa va arat un concert live,facut pentru site-ul Walmart Soundcheck ,care mi s-a parut a fi bestial. Sunt 6 melodii si un video in care ea vorbeste despre albumul „Breakthrough”.

Prima melodie pe care a cantat-o se numeste „Fearless” si este una din favoritele mele de pe albumul „Breakthrough”.Ascultand varianta de pe album si apoi cea Live, poti remarca ce talentata e Colbie 🙂

Cea de-a doua melodie este de pe primul sau album „Coco”,aparut in 2007.Se numeste „Bubbly” si este cea mai cunoscuta melodie a ei ,fiind prima lansata .

Cea de-a treia melodie cred ca este cea mai…optimista si vesela din albumul „Breakthrough”.Vorbesc de melodia „Fallin’ for you”.

Melodia cu numarul 4 cred ca e cea mai reusita live.Si cred ca aici,Colbie e …extraordinara precum si „Begin Again” :

Melodia 5 este cred ca cea mai frumoasa din toate astea cantate aici.E atat de…reala.E una din acele melodii ce stii ca e reala,scrisa din inima si cu un mesaj incredibil.„Realize”

Ultima melodie cred ca e atat de vesela.Vorbeste despre sentimentul acela de dinainte de realizarea ca poate chiar o/il placi.E chiar foarte frumoasa si melodia si Colbie 🙂 .Melodia se numeste „You got me”.

Si ultimul,dar nu cel din urma,interviul.Ador cat de pura pare si cat de matura este.Colbie Caillat este cu siguranta o artista uimitoare si ,cel putin eu,astept cu nerabdare urmatorul ei album.