Winter winds


Astazi  e oficial ultima zi din Februarie,din iarna 2010-2011.O iarna atipica,neobisnuita,friguroasa  si mult prea difuza.

Nu sunt,precum multi oameni,un fan al iernii.Ma deprima si ma prost-dispune.Da,sunt momente sacre,gen Craciun,Revelion,petreceri,care fac din iarna ceva foarte frumos si idilic.Dar Februarie nu prea mi-a adus nimic idilic.

Simt ca acest post nu va fi la fel de complex ca cele din zilele trecute.E si vina mea,pentru ca am lasat-o pe ultimele 10 minute si inspiratia,ideile de pe parcursul zilei dispar.Ele sunt inca aici,dar cand vreau sa le ating si sa le dezvolt,dispar.Freaky.

Deci s-a mai terminat inca un sezon.Am mai supravietuit cu totii inca unei ierni.Am zambit in Ajun,am baut in noapte dintre ani si am imbratisat de Valentine’s.Am suferit pierderi imense si am castigat diverse,care egaleaza balanta….vesnica balanta.

Deci…

La Revedere Februarie…si…

Bine te-am gasit Martie…

 

 

 

Tiny little fractures


Am avut astazi ocazia sa fiu intr-un mediu plin de oameni talentati,unicati…deosebiti.Am avut ocazia sa pasesc intr-o institutie unde parca lucrurile sunt valorificate intr-un mod mai special.Unde un talentul,originalitatea fiecarui individ este valorificata si folosita productiv.

M-a pus un pic pe ganduri.Discutam cu o prietena si ma intrebam daca nu cumva e mai degraba un blestem talentul pur in ceva.”De ce blestem?”,intreba prietena curioasa.Imi place sa cred ca pe la noi merg lucrurile precum pe o balanta.Exista egalitate intre oameni.Calitati/defecte.Cu cat calitatile,talentele,ideile sunt mai mari,cu atat defectele,problemele,personalitatile sunt mai dificile.Am spus blestem pentru ca acesti indivizi,cu talentele lor si originalitatea uimitoare,traiesc si vad lucruile altfel.

Nu cred ca tot timpul are neaparat legatura cu ei,ca personalitati.Uneori destinul a fost mult mai dur cu ei ,decat cu restul…si poate de aici provine genialitatea lor.Sunt milioane de exemple de oameni care au atins noi idei,noi culmi ai genialitatii si care erau fie alcoolici,depresivi,neintelesi,judecati gresit.

Dar la sfarsitul zilei…toate problemele,defectele,personalitatile dificile sunt mascate.De ce?Pentru ca in secunda in care cineva se urca pe scena si incepe sa cante/recipe poezii/sa fie ceva nou si original…nu mai conteaza problemele lor si lucrurile cu care se confrunta zilnic.Conteaza secunda aia de uimire si profunzime.Conteaza alea 5 secunde in care traiesti niste emotii greu de descris.Dar daca te uiti atent…vezi acele mici fracturi…fracturi ce nu prea pot fi vindecate.Fracturi ce nu pot fi ascunse nici de cea mai puternica lumina reflectoare….Die Alone – Ingrid Michaelson

The other side


Sunt unele zile care sunt bune.Nu exista un motiv clar pentru faptul ca totul merge bine,ci doar se intampla.E o raritate si un dar si desi asta e clar,simt ca nu le apreciez suficient de mult,de cele mai multe ori.

Zilele bune nu se incheie tot timpul la fel de bine.Se incheie cu o urma solitara a varfului atins in urma cu cateva ore.Partea buna e mascata fie de oboseala,fie de realizarea sutelor de idei ,ignorate pana atunci (poate asta a facut ziua sa fie buna?)  sau pur si simplu pentru ca universul ,the force (am vazut Star Wars astazi,mi-a intrat in mod oficial in limbaj) nu mai vrea sa ne prelungeasca „bunul” din acea zi.

Sunt bune astfel de zile.Sunt bune pentru ca ne reaminteste ca viata are si unele parti albe (rozul imi provoaca diabet).Zilele de genul asta sunt un semn ca forta e cu noi.Defapt cred ca e precum un vis.Deaia dureaza putin.Desi trebuie sa te trezesti odata si odata…e al naibii de bine in vis.

 

 

Enter title here


Ma intampina in fiecare seara titlul asta.Si in serile in care sunt prea obosit sau prea melancolic sa stiu sigur despre ce sa scriu,nu ma ajuta.Defapt face lucrurile mult mai dificile decat sunt.

Stiti sentimentul acela in care o foaie goala te preseaza?La mine se aplica la pagina goala de aici.Presiunea se amplifica cand e vorba de ora 12,ora critica.Nu e chiar atat de critica,pentru ca lumea continua sa se invarta si daca nu apuc sa postez pana la 12.Dar materialele scrise aici sunt utile,din multe puncte de vedere si imi pune creativitatea la incercare.

Inchei un post cam monoton si lipsit de substanta.Ca si intreaga zi de azi.Dar si maine e o zi,nu?

 

 

 

We’ve got some growing up to do


As vrea sa spun cu mana pe inima ca sunt adult si sunt resposnsabil,dar nu cred ca exista asa ceva,100%.Nici un adult nu e un adult convins.Toti suntem inca niste copii alergand pe terenul de joaca,incercand sa prindem cel mai bun loc si cea mai frumoasa lopatica.

Vorbesc in termeni generali si vorbesc din viziunea mea lipsita de experienta.Deci nu sunt o sursa deloc credibila.Dar nu cred ca exista un adult asigurat.Exista unii care sunt mai adulti decat altii …si doar atat.Eu ma aflu momentan la o linie subreda,intre cele doua.Dar e ok.I’m learning to deal with it.

Exista o solutie pentru imaturitatea unora si maturitatea excesiva a altora?Nu stiu.Poate ar trebui un imatur sa stea mai mult timp cu un matur.Sa se motiveze unul pe altul si ,intr-un sfarsit,sa creeze un echilibru.Da.Asta ar fi solutia…dar e una permanenta?

Intr-un sfarsit nu stiu cat conteaza daca suntem sau nu maturi,adulti,sau copii…Responsabilitatea e tot acolo pentru toti.Fie ca e vorba despre un referat la chimie,un test la mate sau datoria de a fi un prieten,sunt acolo indiferent unde ne clasam noi. Putem fi in negare in tot acest timp.Ne putem spune ca suntem copii,cand oglinda arata altceva…ne putem spune ca avem sanse sa fim ceva ce nu suntem.Dar adevarul cinic e ca we’ve all got some growing up to do.

While we wait


Se intampla un fenomen foarte straniu cand astepti ceva.Cand stai si astepti sa vina cineva,sa se intample ceva,sa sune un telefon.Timpul,notiunea elementara a existentei noastre isi amplifica valoarea si isi incetineste miscarea.

Partea cu „foarte straniu” e mai mult ironica,pentru ca toti stim ca timpul trece putin mai greu cand astepti ceva.Dar chestia e ca mi se pare ca tot timpul asteptam ceva.Asteptam ca o fata sa ne remarce,asteptam sa vina primavara sa incepem sa iesim,asteptam examene,numere de telefon,zile,evenimente,momente idilice.Cred ca omul e astfel facut incat nu poate trai in prezent.Nu poate sa-si deschida ochii si sa spuna…”Uite…acum traiesc.Acuma respir,acuma rad si acuma ma simt bine”.Nu.Asteptam vesnic ceva mai bun.Asteptam….dar asteptarea asta…va fi vreodata gata?

La sfarsitul zilei ajung sa-mi spun ca nu.Dar ideea e urmatoarea….e bine sa astepti ceva mai bine.Dar nu rata momentele marunte,frumoase,pentru ca astepti ceva mai bun.Traieste si viseaza.Noul meu motto.Raman cu el,pana vine urmatorul.Suntem intr-o continua asteptare….asteptare eterna…

Wonders of the younger


Nu cred ca noi,aia mici si inocenti,ne dam seama ce inseamna defapt sa fi adult.Responsabilitatile si tot haosul ala de lucruri de adult.Nu poti fi constient de ele,numai atunci cand le traiesti pe pielea ta,nu?

Copii si tinerii au doar o vaga idee a ceea ce inseamna sa fi adult.Ii vezi pe cei mari cum lupta,cum se streseaza,cum aduna banii si ii cheltuie,cum se cearta,cum se iubesc….cum traiesc.Te uiti,te miri si te intrebi daca se va repeta totul si daca tu vei face fata.

La sfarsitul zilei ,cand ei merg la culcare si tu ramai cu micutele si superficialele tale probleme ,realizezi ca asa merg lucrurile si intr-un sfarsit asta inseamna sa cresti.Pas cu pas ajungi ca ei…ajungi sa fi unul din ei. Pe cat de infricosator si ciudat suna…iti va veni si tie momentul sa fi acolo…si sa fi la randul tau urmarit si vazut ca ceva neobisnuit.

Opposite Direction


Ok…deci Lunea nu a fost atat de oribila precum e normal.Au fost momente in care singura mea dorinta a fost sa ma arunc pe geam,dar am trecut peste.Am realizat ca,vreau nu vreau,this is it.Acum ,in prezent,acum traiesc.

Nu o fac cum o vreau sau cum as vrea sa o fac.Nu pot sa merg sa fac sky-diving sau sa petrec fara motiv.Nu pot sa fiu impulsiv si nici sa cumpar ceva ,fara sa ma gandesc de 7 ori daca e o alegere buna.Nu am luxul timpului.Jumate din zi ma lupt cu demonii mei si in cealalta jumate cu demonii altora.Visele imi par distante si planurile imi par incerte.Lupt uneori pentru o cauza pierduta,si alteori lupt pentru cauze incerte.

Placerea de a descoperi un artist nou sau de a putea sta pe terasa,admirand fara motiv stelele,pare distanta si absenta.Dar vor reveni…totul are un caracter circular.Chiar si viata.La sfarsitul zilei,stand singur cu geanta pregatita pentru inca o zi,zambesc.Nu pentru ca sunt obosit si simt ca imi pierd uneori mintile,ci pentru ca trebuie sa o fac.Imi place sa cred ca fiecare moment trebuie cumva pretuit.Ca in  fiecare secunda,fiecare minut,fiecare ora…merita sa zambesti.

E imposibil…dar atat de posibil.

Make it up as you go


Ma intreb daca e mai bine sa ai un plan maret sau sa treci de pe o zi pe alta cu ochii deschisi si mintea pornita…Cred ca e ok sa ai un plan,dar nu sa devii dependent de el.Cateodata,ti se permite sa le ai pe amandoua si sa incerci sa le echilibrezi.Planurile esueaza jumate din timp,deci mai merita sa planuiesti?

Cunosc persoane carora le ies planurile si le ies impulsivitatile in acelas timp.Simt uneori ca nu-mi iese nici una…si raman ca un lift blocat intre etaje.E un sentiment confuz si accentueaza sentimentul acela de „lost”.

Planurile banuiesc ca sunt bune ,dar doar ca un punct de referinta.E precum alegerea pe care o face un capitan de corabie.Stie ca merge in Nord,dar nu vrea sa aleaga Groelanda sau Islanda.Ceteodata e bine sa stii ca mergi in Nord.Pe langa ca iti da un confort,iti intareste ideea ca esti stapan pe situatie si ca esti independent.

La sfarsitul zilei…atunci cred ca totul redevine relativ.Situatiile sunt diferite si persoanele nu sunt la fel.Alegerea intre impulsiv si planuit nu este una atat de radicala precum suna.Chiar nu e. Situatiile se schimba indiferent daca esti planuit sau impulsiv.Amandoi ajung sa se simta pierduti in unele cazuri….si banuiesc ca asta e ceva prin care toti trebuie sa trecem.

 

Jar of hearts


Nu prea am nici timp ,nici inspiratie pentru postul de astazi.Voi posta doar o melodie geniala pe care am auzit-o pe BBC Radio 1 acum cateva zile.Enjoy & comment 🙂

Raindrops keep falling on my head


Ok.Deci am ajuns sa trec si prin Vineri.Am ajuns sa concluzionez o saptamana urata si aglomerata.Sa dau vina pe explozia solara?Pe karma?Pe destin?Pe mine…?

Nu mai pot ramane acum optimist.Nu am acuma energie pentru asta.In schimb cred ca voi trece la culcare si abia apoi revin la optimism.Momentan nu am alta prioritate decat asta.

Voi incheia un post enorm de sec si fara nici o fundatie.E vina mea…dar e si vina exploziei/karmei/destinului.Unul din noi patru.Oricare ar fi,sper ca ma va lasa sa am un weekend mai genial .

Falling awake


Sunt unele zile bune si alte zile rele.Sunt unele momente in care singura ta ocupatie e sa te bucuri de soarele timid…si alte momente in care uiti cum te cheama.Astazi am trait si atins ambele extreme si pot spune oficial ca a fost zi neobisnuit de memorabila.

Eu inca ma mir cat de brusc si neasteptat se pot schimba lucrurile in viata noastra.Cat de repede pot decadea unii si renaste altii.Cat de repede pot unele persoane parasi viata ta si cat de repede poti deveni dependent de altele.E ciudat si intr-un fel ar trebui sa ma fi obisnuit cu gandul asta.

Am trecut de ora 12 si sunt extenuat.Dar zambesc…desi lucrurile nu merg cum vrem noi,ajung sa mearga chiar mai bine uneori.Concluzia e ca nimic nu prea poate fi planificat…orice lucru poate ajunge sa fie ceva mai incredibil decat credeai tu…sau mai trist decat ti-ai imaginat vreodata.

Paradoxul hedonismului


Se spune ca in momentul cand cauti ceva,nu gasesti.Fie ca e vorba despre un exercitiu de matematica,unde nu gasesti o nenorocita de formula (si apoi o gasesti ,cand cauti altceva) sau despre eterna si idilica dragoste,niciodata cand cauti ceva nu o gasesti.

Lucrurile au o directie ciudata.In timp ce cautam ceva (e precum un vis…nu prinzi inceputul,doar mijlocul – asa e si la mine cand gasesc ceva; nu-mi mai aduc aminte ce cautam de fapt) am gasit pe Wikipedia ( Biblia mea virtuala ) un paradox interesant.Se numeste paradoxul Hedonismului,sau paradoxul fericirii.Conform acestui paradox,cautand fericirea si placerea doar de dragul lor,oamenii nu gasesc nici una.Ajung sa fie mai deprimati ,iar starea de ciudata lipsa se adanceste.Dar…in momentul in care te concentrezi pe alte lucruri,de orice natura,care nu urmaresc neaparat fericirea…aceasta tinde sa te gaseasca pe tine.

Fericirea nu e idilica si nici nu reprezinta un moment pur si singular.Fericirea e acel lucru pe care il simti minor,in anumite momente.Dar acele momente….acelea iti ating sufletul.Te lasa sa fi tu si te ajuta sa visezi.

Imi place cum suna si e adevarata.Lucrurile cele mai bestiale se intampla cand te astepti mai putin.Prietenii,relatii,aventuri…organizarea nu-si are locul aici.Imi place sa cred ca lucrurile se intampla si fara voia ta neaparata.Unele chestii pot sa apara si sa te faca sa spui „Wow”…dar cred ca asta e viata,nu?

Untitled


Sunt unele zile,in care lumea parca se scufunda pe tine.Cand totul merge enorm de prost si la sfarsitul zilei singura fericire,singurul lucru bun care te face sa fi mandru de tine,e faptul ca ai supravietuit.Ca esti in picioare si ai stat pe picioare tot timpul.

Nu stiu de ce am dat numele de „Untitled”.E un nume obscur si adevarat.E o decizie buna,dar fiind ca nu stiu cum as putea sa descriu ziua de astazi altfel.Deci da…o zi „untitled”.Fara nume.Doar atat.

Inchei ziua de astazi si inchei si „Untitled”-ul .Cred ca e bine sa lasi trecutul sa fie trecut si viitorul sa fie viitor.Cred ca trebuie traita clipa…si cred ca trebuie sa zambesti mai des.Incerc sa fac asta…si trebuie sa fac asta…

Si totusi cateodata.


Si totusi cateodata se intampla si lucruri bune.Cateodata,simpla prietenie poate ajunge ceva mai mult.Relatia dintre doi indivizi poate avansa,evolua si totul poate fi ok.

Si totusi cateodata,sunt si unele concluzii fericire.O concluzie timpurie,dar e si acolo ceva.Imi place cand aud povesti cu un sfarsit frumos.Imi place sa cred ca mai exista si asta,desi personal n-am trait-o.Ma face sa fiu optimist.

Si totusi cateodata imi permit sa visez.Imi permit sa incerc sa vad lucrurile altcumva.Imi permit sa pastrez din naivitate.Imi permit…cateodata….sa fiu tipul de alta data.

La sfarsitul zilei…nu te poti abtine sa nu zambesti.Nu poti sa nu te bucuri pentru cei care au gasit acel ceva.Nu poti sa nu fi bine-dispus,desi lipsa acelui lucru in viata ta se amplifica.Dar nu,mascam si zambim.

O reteta pentru cei singuri de Valentine’s?Mascati si zambiti…

For what’s it worth


Cateodata merita sa faci lucruri.Desi recompensele nu sunt personale,merita sa faci compromisuri pentru acele persoane de langa tine.Uneori e bine sa nu te mai gandesti la tine si sa te gandesti la altii.

Banuiesc ca face parte din datoria de a fi prieten sau poate mai presus de atat…din datoria de a fi om.Nu stiu exact la care din ele.Ambele.Imi place sa cred uneori ca sunt bun la chestiile astea.Pot fi om si pot fi prieten.As indrazni sa spun ca excelez in ele,dar nu stiu daca o fac neaparat,deci ma abtin.

Maine e una din cele mai comerciale „sarbatori” cunoscute de civilizatie.O zi in care toti cumpara ceva pentru persoana din viata lor.O zi in care cei singuri se simt si mai singuri.O zi in care poti aprecia ce ai in viata…sau poti fi usor deprimat de lucrurile ce lipsesc din ea.

In my veins


Ieri nu am postat.Ieri am fost altcineva sau altceva.Nu stiu inca care a fost treaba cu ieri.Marius nu stie care e treaba cu „ieri”-ul general.

In my veins.E titlul unei melodii de la interesantul Andrew Belle.Melodia vorbeste despre faptul ca ea deja se alfa in venele lui….si nu poate sa o faca sa plece.Nu poate renunta la ea.Nu poate trece peste ea.

Mi se pare  ca lucrurile uneori stagneaza.Ca oricat ai incerca,raman la fel o perioada.Ca pur si simplu nu poti schimba nimic.Banuiesc ca e facut sa fie asa.Banuiesc ca asta ne defineste pana la urma.Modul cum trecem prin lucruri.Modul cum supravietuim zilnic.Modul cum reusim sa zambim la sfarsitul zilei…

Behind the wheel


Astazi mi-am dat seama ca uneori viata poate fi uimitor de cinica.Lucruri se pot intampla,oameni pot intra si iesi si tu ramai intrebandu-te pe ce partea sa o iei.

Cateodata totul se reduce la niste alegeri.Bine sau rau?Decizia potrivita e relativa.Pana la urma orice decizie pe care o iei ajunge sa fie si rea si buna.Dar chestia cu drumul pe care il alegi si decizia pe care o iei e ca …nu o poti lua inapoi.Nu te poti intoarce din drum si rareori poti porni de la 0.

La sfarsitul zilei ,deciziile pe care le alegem ne fac cine suntem.Indiferent ca sunt proaste sau bune,suntem noi.

Standing on the shore


Cateodata trebuie sa invatam sa fim mari.Sa invatam sa actiunile noastre au consecinte.Cateodata,oricat de mult am incerca,nu ne iese nimic asa cum planuim.E una din acele chestii ce nu prea au sens,dar cu care trebuie sa ne obisnuim.

Nu-mi place uneori cum merg lucrurile.As vrea ca macar odata lucrurile sa mearga asa cum vrem noi.Probabil ne-am obisnui si nu am mai aprecia chestiile mici.Bat campii…si devine evident.

Nu stiu unde vroiam sa ajung.Nu am un fir continuu de idei.Ceea ce e cam trist.Dau vina pe variantele la mate.Sunt  singurele vinovate din seara asta.Atat am sa zic azi.Nu pot sa scot ceva mai creativ.Nu mai am de unde.The Fray – Never Say Never

Snow is gone


Zapada dispare la fel de neasteptat ca si momentul in care a aparut.Te face sa vezi lucrurile dintr-o perspectiva mult mai interesanta.Ma face sa vreau sa pot trai de pe o zi pe alta,sa vreau sa traiesc in prezent si nu atat de mult in viitor.Mai e si trecutul,dar ala e precum un vis/cosmar,care ma bantuie uneori.

Snow is gone…Ar suna enorm de poetic sa spun ca „forever” dar adevarul e ca nimic nu e poetic si nici idilic.A trebuit sa las ,odata cu zapada… si inocenta ,odata atat de caracteristica.

Un sfarsit aduce cu el o chestie si mai dificila.Un nou inceput.O noua sansa,o noua oportunitate de a incerca sa fi mai bun ,mai deschis,mai diferit.Dar chestia e ca noi suntem (va urma o comparatie destul de ciudata) precum Mario.Avansam dintr-un nivel in altul,totul devine mai dificil si noi ramanem putin la fel.Puternici,tristi sau pierduti.Dar hey…trebuie sa avansam nu?

Nu sunt neaparat mandru de comparatia asta dar mi se pare amuzanta si mi se pare uimitor de reala.Si combinatia asta suna ciudat.Multe lucruri ciudate astazi.Ciudatul devine normal.Si adevaratul normal isi pierde menirea.Kelly Clarkson-Breakaway