What I wanted to say


Nu mai stiu. Am vrut sa zic ceva… dar chiar nu imi mai aduc aminte ce. Cred ca avea legatura cu faptul ca afara e primavara? Sau cu faptul ca am vazut primii copaci infloriti? Serios…nu mai stiu.

Trec printr-un episod in care memoria refuza sa functioneze. Pur si simplu zice un NU dur si ma lasa in aer. Am o relatie love-hate cu memoria mea. Uneori tine minte tot ce vreau eu sa tina minte. Rasete, petreceri, examene de succes….Dar apoi are momente in care o i-a razna si tine minte prostii inutile. Se incarca singura. Memoria mea e putin imatura.

Intrebarea postului e…memoria poate fi o „ea”? Substantiv comun simplu, gen feminim, grad 1. Eh… uite ca mai stiu analiza cuvantului. Dar am gresit. Cuvantul nu e la forma din dictionar. In fine. Revenim la chestii mai putin serioase: poate memoria capata o personalitate a sa si deveni o „ceva”? Imi place ideea asta….si nu stiu. Dar cred ca si ei ii surade ideea asta.

What I wanted to say? Chiar nu-mi aduc aminte. Stiu ca vroiam sa postez urmatoarea melodie. De asta sunt sigur. Stiu ca am bac in 2 luni si stiu ca va fi bine. De asta nu sunt sigur. Stiu ca ma cheama Marius (imi pare bine :D) si sunt un pic aiurit acum. Ce altceva mai stiu? Stiu  sigur ca  melodia de ma jos merita un Play 😉

Life…beneath life.


A fost una din zilele alea. Stiti serialele alea foarte reusite, dramele alea reale din televiziunea americana? Astazi m-am simtit precum un personaj dintr-un serial de genul ala… dintr-un serial fara nume.

Ziua mea a avut cam tot ce poate avea o zi. Zambete, ras, drama, tristete, satisfactie, solitudine, un simt de haos total. Cam tot… La sfarsitul episodului, a zilei, a productiei… cam totul capata un „the end” si mesajul , ideea, viata personajelor e redusa la 40 de minute. Nu stiu. Cand revad unele secvente din ziua de astazi…ar fi fost un episod reusit. Un echilibru elegant intre toate elementele necesare si cu o frumoasa si interesanta „To be continued…”

Deobicei sunt doua viziuni aici. Viata e grea, de la destin, univers, karma, Dumnezeu, Mohamed sau Buddha…sau noi singuri ne complicam viata. Uneori tind sa o cred pe a doua. De ce? Stiti relatia aceea…cauza-efect? Da. Cam la aia ma refer. Faci ceva si evident vei vedea efectul. Intr-un fel, uneori, cred ca e mai interesant cand viata e complicata si messy. Nu stiu.

Si stiti cum in seriale de genul ala…canta o melodie la sfarsit , una deobicei deep cu un inteles aparte? Da. Am avut astazi dificultati in alegerea melodiei. Nu stiu neaparat de ce. Nu stiu cand va fi urmatorul episod. Il las in mana producatorilor….Il las in mana tuturor. Si intr-un sfarsit…ramane in mana mea 🙂

Mirror’s Edge


Marginea oglinzii e un teren instabil. Exista o discrepanta ciudata. E limitata diferenta intre lumea reala si cea reflectata….dar poti fi sigur ca la un nivel microscopic… exista? Poate atomii se pierd unii in altii si realitatea… se pierde in iluzie si totul isi pierde sensul.

Ieri eram fara inspiratie. Astazi scriu despre ciudatenii si despre oglinzi si margini nedefinite. Nebunie? Experiment. Ma las dus de cuvinte si ambiguitati. Deci cand ne uitam la marginea oglinzii…exista chiar asa o limita subtire intre ce e real si ce e reflectat? Putem fi siguri ca insasi viata nu e o iluzie ce se scurge din oglinda? Eh…uite aici o idee.

Da. Chimisitii, fizicienii si toti aia rationali mi-ar recomanda un psihiatru pentru idei de genul asta….dar cei visatori le vad si pe astea. Dar pana la urma de unde stim sigur ca lumea e alimentata de oglinda…si nu oglinda de lume? De unde stim sigur ca oglinda nu arata ce e  ghidata sa arate. Insasi oglinda…odata un mediator pentru conflictul etern intre normal si iluzie…isi pierde gloria. E un proces natural…sau doar o consecinta a celebritatii?

Waves of rain and no inspiration


Ploaia e una din cele mai elementare fenomene naturale. Si astazi, avand parte de un pic de ploaie…am retrait sentimentul toamnei. E putin ironic, dat fiind ca suntem in Martie. Dar personal imi place ploaia, deci nu ma pot plange.

Astazi am una din zilele alea in care nu am cuvinte. Nu am. Nu-mi vin. Marea de informatie si idei e secata. Sa dau vina pe vreme de-afara, pe plictiseala ce ma sugruma sau pe ambiguitatea viitorului?

Nu cred ca pot da vina pe cineva. Eu sunt problema aici. Pentru postul de azi am intarziat si ideile , desi imi vin repede si pe moment, intarzie sa apara asa…deodata. Dar e ok. Mai am nevoie si de astfel de zile, nu? Pana maine va las cu Feel de Robbie Williams.

 

 

Falling or flying?


Cateodata nu le poti diferentia. Zborul si caderea au multe in comun si au ambele un pic din acea incertitudine enervanta. Cazi sau zbori? Cred ca asta e o intrebare ce trebuie sa ne-o adresam din cand in cand…

Zbori sau cazi?…adevarul e ca e o intrebare dificila. Are un raspuns complex daca te gandesti bine. Si zbori si cazi. Si traiesti si mori. Faci si bine si rau. Nu cred ca poti sa le faci pe rand. Le faci pe amandoua. Dar cred ca se rezuma la viziunea fiecaruia.

Nu pot sa-mi dau seama. Nu pot sa-mi dau seama daca e o alegere la mijloc sau pur si simplu asa e natura lor? Poti sa alegi sau doar poti alege sa nu vezi caderea? Ma inebuneste ideea asta si nu ma lasa sa dorm acum.

Si stiti partea amuzanta? Nu conteaza. Nu cred ca trebuie sa definim totul. Nu stiu. Am momente si zile in care ma intreb daca starea conteaza. Sunt momente in care trebuie sa fii acolo si atat. Nu conteaza sfarsitul si nici inceputul. Sunt momente solitare in care faptul ca suntem in cadere sau zburam devine ceva irelevant. Trebuie doar sa te bucuri de priveliste…

Turn your lights down low


Asa cum toate un inceput…majoritatea au si un sfarsit. Din pacate, de cele mai multe ori…acele toate sunt vise. Visul de a zbura, visul de a fi altcineva, visul de a atinge noi culmi, visul de a ramane acelasi pentru intodeauna.Vise. Luminile asternute pe ele trebuie sa se stinga, la fel ca si cele pentru orice altceva.

E un proces aparent brusc, dar defapt premeditat. Stii ca lucrurile nu vor ramane la fel pentru tot timpul, dar continui  sa speri . Nu poti sa zbori, dar speri ca se va inventa ceva ce te va lasa sa sfidezi gravitatea. Visele sunt destinate sa ramana uneori…vise.

Sunt din natura un dreamer. Visez mult si ajung dezamagit. E un ciclu nu tocmai placut. But it happens and thats who I am. La sfarsitul zilei lumina se stinge si pentru vise. Nu pentru toate, dar majoritatea sunt stinse. Solutia? Viseaza la altele…

 

 

 

Jump


Cred ca e bine sa sari. Sa lasi trecutul, ideile preconcepute si sa sari. Sa incerci ceva nou, sa fi  un nou tu, unul proaspat definit, unul ce se schimba…unul deloc stabil.

E bine sa lasi totul sa mearga de la sine. Sa traiesti pe principiul unde duce drumul…acolo merg si eu. Sa mergi undeva aiurea, fara nici o logica sau destinatie. Elementul necunoscutului e ceva tare interesant. Te face sa actionezi diferit…si la sfarsitul zilei…sa simti ca traiesti.

Am avut una din acele zile. Genial poate nu ar fi suficient. Nu… nu e suficient. E ceva mai presus de genial. Ceva ce nu poate fi inteles. And yes. I sure felt alive.

Chasing pavements


Alergam. Alergam sa ardem calorii, sa indeplinim vise, sa-i facem pe cei din jur fericiti. Alergam dupa iluzii , fete frumoase, ambitii, valori si speram ca la sfarsitul alergarii… sa ne atingem telul. Speram sa atingem fericirea idilica.

Incepem puternic. Ne pregatim intens si avem o incredere naiva in noi ca va fi bine. Ca ne vom atinge telul. Ca atingem 6 km , ca reusim sa impresionam fata aia din colt, ca reusim sa ne facem pe noi insine mandrii…ca reusim ceva. Incepem. Ne spunem ca putem. Parem siguri de asta. Drumul nu pare lung si muzica din casti ne duce „in the zone”.

Pe la mijlocul drumului obosim si incepem sa ne intrebam „cine m-a pus sa alerg?”. Ne oprim, schimbam melodia si ne legam la siret. Lucrurile pot fi cateodata puse pe hold. Ambitiile, sperantele, lupta zilnica pentru ALTCEVA…se pot pune toate pe hold , cel putin pentru cateva momente de liniste.

Ajungem langa destinatie. Suntem obositi, transpirati si nu mai vrem. Suntem in momentul ala cand nu mai vrem. Nu mai vrei sa lupti , sa alergi, sa visezi. Vrei doar sa stai acolo, pe marginea drumului si sa respiri. Ceva mai simplu. Ceva ce nu aduce probleme si stres. Ce nu-ti creste pulsul si nici nu te face sa nu mai vrei.

La sfarsitul zilei…si al cursei…ajungi acasa. Ajungi la destinatie. Ajungi in mijlocul visului. Nu te simti asa cum credeai ca te vei simti. Nu esti plin de mandrie .Oboseala din timpul alergarii nu te lasa sa vezi asta. Dar, dupa ce intri in dus si iti revii…simti imediat efectul. Si da…atunci simti ca merita sa alergi 🙂

P.S: WordPress-ul se joaca cu mine si nu-mi permite sa pun muzica sau poza. Dar pentru ca nu vreau sa ma las deloc, aici e linkul pentru melodia de astazi 😀 http://www.youtube.com/watch?v=aJ-ibFCPyLw&feature=related

Am I breathing?


Lucrurile pot usor degenera. Chestii puternice pot deveni intr-o secunda ceva absurd si ridicol. Idei fundamentale, relatii, prietenii…cam totul poate lua o intorsatura grava.

Nu stiu ce anume tastez si nu prea am logica astazi. Cred ca e ceva in aer. Nu imi explic altcumva. Asta… sau imi pierd , din nou, mintile. Dau vina pe Japonia, luna giganta, karma, incalzire globala, Libia? Oricare e acceptabila la ora asta…

Pe langa senzatia ca nimic nu merge cum mergea odata si faptul ca simt ca repet aceleasi propozitii, simt ca viata, cel putin in momentul asta, e prea complicata. Asta e viitorul? Asta inseamna, la sfarsitul zilei, faptul ca esti adult? La asta sa ma astept?

Pun intrebari stupide. E semnul numarul 2 ca sunt obosit, primul fiind faptul ca plec de la o idee la alta fara nici un sens. Am motive sa raman optimist. Natura mea clasica imi spune asta ( natura poate fi clasica?) … nu neaparat spune…cat impune. Bat campii?

Nu imi aduc aminte ce vroiam sa zic… Ah da. Ca imi place faptul ca posturile evolueaza . Ca nu e o chestie stabila. Ca imi pierd mintile. V-am mai zis asta? Eh da. Si mai era o chestie. Da-ti un play la urmatoarea melodie 😀

Slide


Am avut una din zilele alea in care am avut vaga impresie ca sunt pe in water-slide. Intelegeti ce vreau sa zic? Una din zilele alea in care se intampla enorm de multe si nu prea stii , la sfarsitul zilei, cum ai trecut prin toate.

Un amestec ametitor de cafea, oboseala, zambete, momente de singuratate maxima, inceput de migrena, mate, biologie si o doza suficienta de Avril. Cam asa am inceput banala zi de Luni.

Imi place sa cred ca ajung undeva , cand pornesc dintr-un loc. In acelas timp, ador neasteptatul si surpriza de la capatul slide-ului. Desi ma inspaimanta, cam la asta se rezuma viata, nu?

Inchei , asa cum am inceput. Cu o forta neobisnuita, optimism naiv si mult „neasteptat”. Maine revin pe slide. Pana atunci… dau un replay la urmatoarea melodie si admir cerul albastru…

 

Do you remember?


Do you remember? Iti aduci aminte de vremurile cand erai mic? Iti aduci aminte de ziua cand ai primit o jucarie geniala si singura ta grija era daca vine fata din vecini la joaca? Iti amintesti cand naivitatea era la putere si calmul era peste tot?

Do you remember? Iti amintesti cand obisnuiai sa stai pe iarba si sa visezi? Iti amintesti cand bunica venea mandra sa te cheme la masa? Iti amintesti momentele cand incepeai sa razi fara motiv? Dar de momentele cand iti imaginai ca norii de pe cer sunt animale si stelele sunt suflete?

Do you remember? Iti amintesti cand obisnuiai sa zambesti fara motiv? Cand simpla prezenta a soarelui iti facea ziua geniala? Cand ochii iti straluceau la vederea mancarii favorite? Cand visele erau doar vise…si totul, viitorul, sperantele…chiar si visele…pareau asa distante?

Daca nu ai facut-o astazi…o faci acum. Si sunt sigur ca te-a facut sa zambesti. Toti avem nevoie sa zambim intr-o zi de luni 🙂

On a scary ride


Mi-am adus astazi aminte, nu mai stiu cu ce ocazie,  de elementul principal din „Mr.Nobody”. Pentru cei care n-au vazut filmul, vedeti filmul ! E foarte interesant… si ce e mai important…te face sa gandesti.

Mi-am adus aminte de faptul ca aproape totul e posibil. Ca orice scenariu se poate sa fi fost, cel putin teoretic, posibil.  Orice decizie a ta, a mea, a oricui, ar fi putut schimba totul. Viata noastra ar putea fi alta, daca am fi ales altceva. Daca am fi ales cealalta optiune.

Defapt cred ca m-a pus ganduri ideea dificultatii mele de a lua o decizie. Daca zic nu…lucrurile vor sta intr-un fel. Daca zic da…lucrurile vor sta intr-un mod total diferit. Si asta ma inebuneste. Ideea ca nu stim cum vor fi lucrurile mai departe.

Dupa o analiza mai deep am realizat ca subiectul asta e unul din subiectele alea practic infinite. Decizile noastre influenteaza viitorul si  intr-un  sfarsit…viitorul e ,din natura, necunoscut. E ca pe un trenulet al groazei. Nu stii ce urmeaza sa se intample. Si nu poti cobora din el sa te uiti ….you just have to enjoy the ride.

Great surrender


Exista o secventa , un moment in care trebuie sa realizam ca trebuie sa renunti. Sa dai drumul trecutului si sa pasesti, cu picioare tremurande, spre o noua destinatie. Sa nu mai incerci sa afli mai multe si sa astepti. Sa nu mai incerci sa fi cine nu esti si sa-ti accepti identitatea. Sa renunti la tot… si sa te lasi in voia vantului.

Cred ca e o arta ce trebuie invatata ; arta renuntarii. Arta de a trece peste unele evenimente si de a lua riscul de a nu stii probabilitatea. Dar nu cred ca e o slabiciune. Cred ca fiecare are dreptul la 3 renuntari pe an ( nu stiu de ce am zis 3 si nu 4 – o fi din cauza ca e considerat un numar magic?)

Cand vine vorba de a renunta la ceva, trebuie sa tii cont de timp. Trebuie sa o faci la timpul potrivit. Nici prea devreme… nici prea tarziu. Si da…trebuie sa fi puternic. Trebuie sa faci fata criticii venite de la micutii ipocriti din lume, care iti spun ca nu e bine sa renunti. Mi se pare absurd sa urmarim un tel ce nu poate fi atins de nimeni.

La sfarsitul zilei… totul se rezuma la iluzia renuntarii. Renunti, dar , cum totul are un aspect circular, te intorci acolo. Renunti sa fii obsesiv , enervant si nerabdator doar ca sa realizezi peste 2 zile ca la unele lucruri nu poti renunta. Dar arta renuntarii e una amuzanta. Te provoaca sa o incerci again. And again. And again.And again…

Sweet dreams


Sunt zile si momente cand nici visele nu ne pot salva. Idealul dispare si e inlocuit cu realitatea cinica si dura. Bula in care stam se sparge si deodata, din confort si cald, ajungem in rece si ambiguitate.

Visele ajung sa fie, de cele mai multe ori, iluzii si sperante desarte. Incep sweet si ajung sa fie un motiv sigur de depresie. Singurele noastre sperante dispar si ajungem intr-un loc in care nu mai stim exact ce vrem si incotro o luam.

Asta da viziune pesimista, nu? Eh…am si eu zile in care nu vad rozul din roz. In care durerea de cap inlocuieste zambetul si in care, oricat as incerca, ajung sa ma intreb daca orice, chiar si o prietenie sau relatie, mai are rost. E doar un post, o zi…un vis. Sunt doar eu, intr-un moment prost.

Someday, I will understand


Someday, I will understand. Intr-o zi voi intelege totul. Voi intelege de ce luptam. Voi intelege de ce  lucrurile sunt cum sunt. Voi intelege de ce cineva pleaca si altcineva vine.Voi intelege cerul.

Someday, I will understand. Intr-o zi imi voi intelege visele si sperantele. Intr-o zi voi face realizari si imi voi alunga naivitatea. Intr-o zi voi realiza cine e important si cine nu. Intr-o zi, intr-o singura zi…voi intelege pamantul.

Someday, I will understand. Intr-o dupa-amiaza imi voi aminti cum e sa sarut sub umbra unui copac. Intr-o zi voi ramane cu zambetul pe buze. Intr-o seara voi sta intins si voi urmari stelele. Intr-o zi imi voi scoate capul pe geamul trenului si ma voi lasa in voia aerului. Intr-o noapte voi ramane treaz si voi veghea fantomele adormite. Si da….intr-o singura si unica zi….voi intelege universul…si atunci., atunci ma voi intelege pe mine insumi.

Have you ever?


Ati incercat vreodata sa inchideti ochii si sa va imaginati intr-un loc absolut mirific, lipsit d orice problema, stres sau nor? O fac zilnic…si imi iese de fiecare data. Intodeaua un lucru bun, zic eu.

Chestia cu inchisul ochiilor si uitarea oricarei probleme sau stres e un procedeu destul de simplu, cel putin pentru mine, mai ales daca tinem cont si de rolul si influenta muzicii asupra mea.

Astazi am trait experienta asta la un nivel mult mai interesant decat inainte. Am deschis geamul trenului , am lasat aerul sa-mi loveasca parul si fata si am dat drumul la muzica. Senzatia nu poate fi descrisa. A fost un amestec intre momentul cand stai pe plaja si lasi briza marii sa te faca sa zambesti si momentul cand te dai cu hinta tare de tot si simti ca poti atinge cerul. A fost frumos…

Pentru cei care nu au facut-o pana acum…incercati. E o experienta foarte interesanta iar chestia cu trenul e o stare pur geniala . Mai trebuie sa spun ceva? Poate doar ca melodia de astazi apartine lui Joshua Radin si se numeste „Streetlight” 🙂

We are okay


Imi place sa cred ca oamenii sunt supravietuitori la sfarsitul zilei. Imi place sa cred ca peste  orice necaz, problema , durere … pot trece cumva si pot redeveni, macar putin, la cine au fost odata.

Undeva, sub suprafata cinica…cred ca oamenii tind sa fie optimisti. Tindem sa credem ce e mai bine si tindem sa fim buni. Sunt prea naiv, asa-i? Asta ma gandeam si eu…

Adevarul e ca suntem puternici. Mintea noastra suporta multe…fizicul nostru poate depasi extreme. Prin orice lucru rau, devastator sau chinuitor ai trece…exista o solutie si exista un moment in care lucrurile se vor calma.

La sfarsitul zilei…viata nu se limiteaza la un singur individ si la deciziile pe care el le i-a. Omenirea, societatea ne invata si ne provoaca sa avem o suprafata dura. Sub ea, insa, sta agitata teama si nesiguranta. Singura optiune productiva? Sa fim puternici 🙂

Just a trip


Exista o chestie cand calatoresti. O placere. Un impuls. O motivatie. Nu pot sa descriu cu cuvinte exacte sentimentul pe care il am cand calatoresc. Toate problemele superficiale pe care le am dispar si reusesc sa-mi eliberez mintea si sa fiu intr-un singur loc. Pe tren , in orasul respectiv, undeva, oriunde.

Deci , daca nu v-ati dat seama… voi calatori in curand. Ceva minor. Practic nesimnificativa excursia. Dar esentiala pentru un dependent de calatorii. Pentru noi , cei de la Calatori Anonimi, orice fel de excursie e ceva uimitor. Diferenta dintre noi si AA sau alte organizatii dinastea e ca noi nu ne tratam pentru dependenta asta. Ea e leacul pentru o depresie, pentru zile urate, pentru orice !

Abia astept. Mai stiti sentimentul ala cand erati copii si venea ajunul si asteptati cu nerabdarea dimineata ?( sau in cazul meu plecarea de acasa in Ajun – cumva mosul venea seara la mine, nu dimineata – VIP ?) Aceea e starea mea de acum.Entuziasm pur. Si pentru a intra in the zone cum trebuie pun astazi aici o melodie din soundtrack-ul emisiunii mele favorite de travelling, Globetrekker 🙂

 

 

The seeking


Suntem intr-o continua cautare. Ce anume cautam? Nu cred ca stim nici noi. Daca noi nu stim ce cautam , atunci de unde stim ca ce gasim e ceea ce cautam? You just feel it.

In timp ce unii fug dupa lucruri superficiale, dupa bani si elementele ce vin cu ei…altii aleg  sa caute lucruri mai idilice, dragoste, prietenie, suport. Dar chestia e…ca alegerea intre cele doua nu are o limita pre-stabilita si cumva, cred eu, te poti afla si la mijloc.

Chestia cu cautatul si obtinutul e vaga. Cautam sa atingem fericirea, extazul, euforia cu orice pret. Dar la sfarsitul zilei, dupa ce cautarile au luat sfarsit si soarele a apus… realizam ca nu gasim ce cautam , cautandu-l. Adevarata fericire, cred eu, consta in lucrurile mici. Lucrurile mici pe care noi le trecem cu vederea. Soarele dintr-o zi senina. Un prieten intr-o zi monotona. Un catel intr-un moment de maxima depresie.

Am auzit cu totii citatul acela care zice ca „dragostea vine cand nu o cauti”. Cam asa e cu tot ce vrem si nu primim. Vin in momentele cand uitam de ele. In momentele cand suntem prea ocupati sa cautam altceva. Atunci… natura circulara ramane valabila si aici…nu?

Nothing brings me down


Pentru ca nu am nici un gram de inspiratie astazi si sunt si obosit pe langa, postul de astazi va atinge noi limite , la categoria posturi esuate.

Pentru a nu face lucrurile mai urate si pentru a va scuti de multa bataie a campilor infiniti, postez doar o melodie pe care am ascultat-o astazi, pentru prima oara in 2011.Vorbesc despre Hoobastank – The Reason .Enjoy !