Both in the way


Din cate observ, in zilele mele semi-aglomerate, exista doua feluri de persoane: cele care stau si observa , analizeaza, incearca sa inteleaga si cele care sunt observate, care actioneaza nejustificat si care e observat si analizat.

Dintr-un punct de vedere strict social, natura umana ne face sa fim un pic din amandoua. Ne judecam unii pe altii pentru greseli, idei , prioritati, vise si actiuni. Stam la margine si analizam decaderea unui prieten si ne intrebam cum a putut sa ajunga atat de jos. Actionam in unele situatii fara prea mare analiza si ne trezim deodata, noi cei care stateam si observam totul…ca suntem observati. Dar totusi nu pot sa nu rezist sa ma intreb… observator sau observat?

In diferite contexte sociale, oamenii tind sa fie una din cele doua, in cele mai multe cazuri. Desigur, toti suntem ambele variante, intr-un moment sau altul. Dar personalitatea noastra, creierul nostru, sufletul nostru, karma noastra sau oricum altcumva vreti sa o numiti …ea ne face sa fim sortiti uneia dintre cele doua.

Deci… observator sau observat? Tinzi sa stai la margine, sa urmaresti decaderea, ascensiunea sau pura schimbare a cuiva…sau esti tu acel cineva, care trece prin schimbari si care e analizat de altii.Eu ,unul, sunt genul de persoana care sta si incearca sa inteleaga oamenii. Sunt un observator.

La sfarsitul zilei…nu poti sa nu te intrebi daca chiar exista o diferenta atat de mare intre cele doua. Nu poti sa nu-ti soptesti…bai….poate sunt amandoua…si nu sunt doar unul predominant. La sfarsitul gandului ajungi sa-ti dai seama ca tu te observi pe tine insuti. Observatorul devine observat. De insusi observatorul….

Anunțuri

Complicated


Nu am idei. E una din acele zile in care fie se invart multe idei in cap si nu poti alege , fie pur si simplu nu stii despre ce vrei sa scrii. Sunt neinspirat astazi, desi au fost momente si lucruri care m-au inspirat.

Mi-ar fi usor sa dau vina pe testul de la  Mate de maine sau pe faptul ca am avut o stare de constanta plutire. Dar nu, sunt mare si imi asum responsabilitatea de scriitor pentru acest blog. Si parte a acestei responsabiliati sta in faptul ca  postez zilnic.

Nu stiu de unde am pornit cu ideea postarii zilnice. Nici nu stiu exact unde vroiam sa ajung. Am vrut doar sa scriu si blogul a parut o idee productiva, mai ales ca sunt in clasa a XII-a si timpul nu-mi permite sa incep alte proiecte „scrise”. Postarea zilnica a pornit de la ideea unui nou post, a unei noi idei sau altui element zilnic, ceva intodeauna fresh aici. Si da…a functionat de minune.In Mai fac un an de blogging aici, ceea ce suna genial si uimitor.

Pentru a diversifica lucrurile ma gandeam sa reincep cu parerile si recenziile filmelor proaspat vazute si albumelor proaspat ascultate. Era productiv si ma provoca de fiecare data. Dar pana atunci… va las cu o clasica melodie de la Avril Lavigne, Complicated 🙂 See you all tomorrow.

Melt the snow


Astazi am simtit real si viu venirea primaverii. Soarele a stralucit frumos si mi-a facut ziua buna.Chiar foarte buna.

Ma uimeste ce efect are soarele asupra mea. Cand e pe cer si se simte in aer primavara, incep sa nu mai fiu eu. Incep sa devin o varianta performanta a mea . A cine sunt eu. Una mai bine-dispusa si mai optimista.

Deci zapada dispare si floricele incep sa-si faca aparitia. Cerul devine senin si norii fug departe. Sunt zile ca astea, in care nu poti sa nu te bucuri de ziua din fata ta. Nu poti sa nu zambesti unei fete fara motiv. Nu poti sa nu fi o varianta mai buna a ceea ce esti.

Mi-am adus astazi aminte de vremurile din copilarie. Orele pe care le petreceam doar irosind timpul. Orele in care singura mea preocupare era fie sa ma gandesc la un nou joc, fie sa prind ultimul episod din Scooby Doo. Soarele face asta din mine.

Desi ma transforma intr-un optimist convins, ma face sa devin putin melancolic. Nu traim suficient, oameni buni. Nu ne bucuram suficient de zile precum asta….un lucru tare trist. Daca ziua asta nu v-a facut sa zambiti…poate reuseste melodia de mai jos. A aparut in mod obsesiv aici. Si va mai aparea. E una din preferatele mele 🙂

Stand by me


Cateodata, e bine sa fi recunoscator pentru ce ai. Pentru micutul apartament, pentru sansa de a oferi un cadou din inima, pentru faptul ca esti aici, oriunde ai fi.Mi-am amintit ca e bine uneori sa vorbesti cu prietenii tai. Sa le spui ca le apreciezi existenta si suportul.

Prietenia cred ca e baza solida a omului. Comunicatia, rasul, emotia…toate amestecate intr-o relatie complexa si incerta. Dar la sfarsitul zilei, punand la o parte  definitiile si dex-ul…prietenia nu poate fi definita. Valoarea ei nu poate fi comparata. Cand esti tanar si singurele tale intrebari sunt „oare trec bac-ul?” sau „oare reusesc sa invat ceva la chimie?” , prietenia ajunge sa fie ceva mult mai important. In spatele suportului si glumelor , ce te fac inevitabil sa zambesti, se afla o rezistenta, un confort.Si intr-un sfarsit… prietenii pe care ii ai, ei te definesc.

Deci…unde vroiam sa ajung cu postul de astazi? Nu stiu sincer. Nu am avut un punct de plecare si nici unul de sosire, pentru azi. Am preferat to go with the flow. Free and wild. Just like Willy 🙂 ( hai ca macar cineva cred ca a ras? Doar eu? ).Vroiam sa atest,scurt si la obiect pentru o zi de Luni, valoarea prieteniei. Nu mi-a iesit cum as fi vrut. Dar e ok si asa, nu? Ben E. King – Stand by me

Boomerang


Lucrurile in viata merg ca un boomerang. Se repeta la infinit. Poate nu sub aceeasi infatisare, dar daca te uiti bine, tot acolo ajungi. Pleci de la Punctul A si ajungi la Punctul B, vopsit peste A.

Nu stiu. Nu inteleg neaparat asta. E mai mult ca sigur ca gresesc. Dar in lumea mea, cea de azi, cam asa pare. Deci…ajungem de unde plecam? E adevarat ca intreaga chestiune e relativa la limite extreme, dar asa pare.In general, in majoritatea cazurilor, asa e.

Am prea multe chestii in cap si nu pot pune lucrurile in ordine. Nu pot sa-mi dau seama daca gresesc sau am dreptate, asa cum nu pot nici sa aleg intre suc si apa. A revenit micutul haos in capul meu, si lucrurile merg mai incet acum.

Despre ce vorbeam? Ma gandeam la stele. Sau la viata de rock-star? Nu…vorbeam de boomerang.Hai ca sunt curios, voi ce credeti? Lucrurile chiar au un aspect atat de circular? Feel free to comment.Si , ca sa fi-ti motivati…da-ti un play la Californication de la legendarii Red Hot Chili Peppers. Enjoy !

In my place


Exista o mica posibilitate sa mai existe un post cu titlul asta, dar nu am gasit un titlu suficient de bun sau potrivit pentru postul de azi. Desi inca nu am idee despre ce vreau sa scriu, o voi face probabil pentru ca blogul a ajuns o parte din viata mea, o datorie zilnica. Astfel imi evoluez scrisul si incerc lucruri noi in acest domeniu si rar, chiar rar , se intampla sa scot ceva genial.

Cateodata ma intreb cum ar fi daca as putea scrie zilnic ceva uimitor. Cred ca are legatura cu lucrurile ce ne inspira zilnic , iar astazi nu a fost tocmai o zi ce merita inspiratie multa. As indrazni sa spun ca a fost o zi irosita, nepractica (exista cuvantul asta ? Cred ca existenta lui e reala cand e folosit.Deci da, in lumea mea , exista) dar chestia e ca am avut o companie geniala , un mediu frumos si multa muzica. Deci nu a fost neaparat irosita. Acuma depinde din ce puncte de vedere vezi si analizezi situatia, dar deja bat campii prea tare.

Care a fost idea principala? Nimeni? E un mic circ in capul meu azi. Desi titlu  vine de la o melodie de la uimitorii Coldplay, cred ca melodia imi defineste putin lumea mea de astazi. Aglomeratie de idei care nu cred ca vor ajunge aici, sau pe oricare alta foaie. Dar le salvez, in my place 🙂

How the day sounds


How did the day sound?Neobisnuit.A fost o zi chiar reusita pe toate planurile,mai putin pe unul…si anume capitolul inspiratie,care imi lipseste acum.La mine oscileaza iar prin postarea zilnica ,nu apuca sa se adune ceva mai concret si solid.

E tare interesant sa iti simti capul greu si sa simti cum se invart sute de idei si ganduri….E si mai interesant cand vezi ca nu poti atinge nici unul si poate e mai bine sa accepti iluzia ca e gol.E ca si atunci cand esti intr-un loc in care e multa lume si nu cunosti pe nimeni.Ceva de genul acela.

Exemplu tampit .Nici exemple mai interesante nu pot da.Deci a slow day for the blog.Sunt bilingv,stiati asta?Vorbesc si scriu in doua limbi de cele mai multe ori…si nu ma pot opri.Ok.Gata emisiunea cu „Ce talente are Michiduta”.Bagam un Jack Johnson in the jukebox si apasam pe play.Atat pot face.Inseninati-va seara (sau ziua) cu Good People…si zambiti.Nu se stie niciodata cine va observa zambetul 🙂

 

Trouble.


Cateodata nu poti sa nu-ti faci rau singur.Cred ca avem un self-distruct butom undeva si cand merge totul bine,trebuie sa o ratam cumva.Trebuie apasat butonul neaparat.Dar de ce?

Am mai postat ceva pe tema asta ,acum cateva saptamani ,dar e un subiect interesant si trebuie acoperit din nou.Deci…de ce simtim nevoie sa ne auto-distrugem buna-starea?De ce simtim nevoie sa vedem negrul din viata,paharul jumate gol,jumatea goala a pungii de cereale? Poate pentru ca ne amintiste ca nu totul e portocaliu.Poate asa,ne instalam rapid in normalitate si ne auto-protejam defapt de distrugerea socului,survenita altfel.

Sunt genul de persoana care merge pe un principiu discutat mult si bine.Nu cred ca sunt perioade grele si perioade bune.Cred ca unele influente (exterioare sau interioare) ne fac sa alegem o parte,o viziune si ne permitem noua sa ne lasam afectati de acea parte.De umbra sau raza partii respective.Si intr-un sfarsit…decizia asta…influenta,ne face cine suntem.

Nu-mi place ideea ca suntem definiti de ceea ce zicem si facem,dar e o chestie destul de logica.La sfarsitul zilei…butonul de self-distruct ramane acolo cu rosu si asteapta sa fie apasat.Intrebarea capata un raspuns epic,pe care l-am auzit in Greys Anatomy ,acum cativa ani. De ce ne lovim singuri cu ciocanul in cap?Pentru ca e atat de bine cand incetam…

Britney Spears-Everytime

Intro


Desi am intrat ieri in Martie,intro-ul adevarat l-am simtit astazi.Am fost aproape la fel de bine dispus ca intr-o zi de primavara.Zic „aproape” pentru ca vremea de afara nu a facut decat sa complice fiasco-ul din capul meu.

Am ales titlul „Intro” pentru ca asa se numeste o melodie intrumentala a trupei The XX.Mi se pare uimitor de geniala melodia.Imi da senzatia ca zbor pe un avion,deasupra campiilor.Imi aminteste de prima mea experienta in zborul cu avionul,deasupra Siriei.Imi aminteste ce genial si ce superb m-am simtit deasupra satului si lumii .Melodia imi aminteste de ziua aia.Imi aminteste de momentul cand am vazut ultima oara marea si cand am ajuns pe varful Straja.Imi aminteste de calatoriile prin diverse orase si de rasetele pe care le impart zilnic cu prietenii mei.

Nu ma inteleg pe mine azi.Sunt mult si pentru mine.Mult de asimilat,mult de inteles…mult.Melodia ,indraznesc sa spun,imi da senzatia ca semi-plutesc.O ascult si parca imi deruleaza in fata ochiilor toate ideile si micutele manuscrise pe care le am in creier…

Exista o mica posibilitate sa vad melodia cu ochi diferiti si sa o simt altcumva.Am tendinta sa fac asta.Ascultati-o si …spuneti-mi….la ce va face sa va ganditi?

Begin Again


Am trecut si prin Martisoare.Mi se pare o ocazie si un blestem.Ocazie pentru ca ai ocazia sa daruiesti un martisor si sa arunci si un flirt in calea fetei.Blestem pentru ca economia romana nu merge bine si exista riscul ca fata sa nici nu observe flirtul.

Martisoare.Un gest dragut,facut din traditie si parca obligatie,care aduce zambetul pe buze fetelor.Imi place ziua Martisoarelor pentru ca parca anunta venirea primaverii.Dar vremea de afara mi-a cam transmis alte mesaje.

Am fost pe val saptamanile trecute cu blogul si ideile expuse aici.Acum,vorbind strict din perspectiva  inspiratiei,sunt undeva pe mal si urmaresc valurile.Imi doresc sa fiu pe ele,dar alte lucruri ma leaga de mal.

Cu speranta ca inspiratie & other drugs vor reveni in curand,va las cu  frumoasa Colbie Caillat si al ei  „Dreams Collide”.