No better and no worse


N-am mai postat de ceva vreme. Imi pare rau pentru asta. Timpul, insomnia si bac’ul au venit repede si nu aveam un plan exact in minte in legatura cu echilibrul blog/ responsabilitati. E un echilibru straniu, dar e ok. E bine si asa.

 Lucrurile nu s-au schimbat in bine sau in rau. Pe de o parte am ajuns sa apreciez timpul liber mai mult.  Asta pentru ca e din ce in ce mai putin. Dar e normal si nu ma pot plange. Sacrificii pentru vise, da?

Nu stiu daca am evoluat neaparat intr-o directie sau alta in ultima saptamana in care nu am mai scris aici. Nu ma pot declara. Desi daca ma gandesc bine… ar putea fi o evolutie negativa, cauzata de faptul ca somnul vine numai la pachetul de „extenuare”.

Cu speranta ca data viitoare voi avea ceva mai concret, ceva mai interesant, ceva mai „treaz”…cu acea speranta va las cu noul artist pe care l-am descoperit accidental acum cateva zile. Benjamin Francis Leftwich – Maps

Anunțuri

I’d be lying


I’d be lying. As minti…daca ti-as spune ca nu am emotii. Ca nu-mi pasa si ca sunt ok. As minti daca ti-as spune, tie anomim cititor, ca viata poate fi ideala. Nimic nu e ideal… dezamagirile vin la pachet cu tot restul. Te-as minti…daca nu ti-as spune ca o parte din mine vrea sa renunte….si as comite o tradare daca as lasa-o sa faca asta.

I’d be lying. Minciunile sunt… normale. Toata lumea minte. Unii nu isi mint parintii iar altii prefera sa fie sinceri cu prietenii lor… dar toti mintim, intr-un fel sau altul. Te-as minti daca ti-as spune ca nimeni nu minte. Banuiesc ca e o metoda de aparare, o metoda de a face lucrurile sa para ok, o metoda de a te face pe tine sa te simti bine, o metoda… o metoda sa treci peste lucruri. Te-as minti daca ti-as spune, in schimb, ca  o minciuna aduce lucruri bune. Bunatatea ei e relativa si temporara. Minciuna… minciuna e o scorpie.

I’d be lying. Da… As minti urat daca ti-as spune ca postul a pornit de la idee fixa. Te-as minti in fata daca ti-as spune ca nu pot….nu pot sa fiu ok. Te-as minti daca ti-as sopti ca imi pasa prea mult si ca e un blestem asta.

La sfarsitul ideii…exista o revelatie. Am avut revelatia. Si da…minciuna e o iluzie imbracata intr-o haina scumpa. Dar lucrul de care te pot asigura? Incerc sa trec peste greseli, peste gafe, peste dezamagiri si sa te mint si sa ma mint…mai putin 🙂

Drowning on Dry Land


Se spune ca inainte unui examen serios, lumea are tendinta de a intra in depresie. Nu atat depresie, cat teama de a o da in bara genial de frumos, anxietatea testului propriu-zis si urmarile lui. Daca majoritatea lumii, marele procentaj din populatia actuala cade in depresie in timpul examenelor, atunci eu si mai cativa care se pare ca simtim lucrurile prea tare…atunci noi suntem cei din frunte liniei, nu?

Cateodata e mai usor sa dai vina pe examene si pe stres. E chiar varianta cu care ne mintim cel mai des. E optiunea simpla, optiunea ce nu ne facem sa ne simtim vinovati, pentru ca nu avem un control. Fie ne pregatim, fie nu. Dar la versiunea reala…acolo esti fara optiuni. Simti lucruri si nu le poti stopa… it’s like drowning on dry land.

Dam vina pe bac, examene, sesiune , stres pentru a inceta sa ne simtim lipsiti de control. Nu putem  opri conflictul din Sudan, cu sutele de familii de fermieri africani care isi parasesc casele. Nu putem opri abuzurile asupra femeilor din Afganistan. Nu putem salva copii straziilor din Calcutta. Dar avem bac si pe ala suntem hotarati sa-l trecem.

La sfarsitul zilei, revii la examene pentru ca ele sunt singurele lucruri ce au sens. Pui deoparte adevaratele motive de depresie, oboseala si impresia ca esti imobil si incerci, doar incerci…. sa fii ok. Iar ideea ca vei fi ok…ca totul cumva, misterios va fi ok… asta te ajuta sa mergi mai departe.

Crashing down


Unoeri mai ai senzatia ca avionul se prabuseste. Ca lucrurile decad atat de brusc, atat de sec, atat de… frumos. E ciudat. E dureros. E previzibil. Dar niciodata nu e normal. Nu asa ar trebui ca lucrurile sa fie.

Un dezastru e  imprevizil. Prabusirea avionului e atat de violenta si dura incat e greu sa iti imaginezi ca ai supravietuit. Groapa din drumul unei prietenii e asemanator cu asta… doar ca aici lucrurile sunt complicate, neintelese si nespuse. Cred ca se rezuma la control. Poti sa controlezi prabusirea….si o poti evita. Trebuie doar sa vrei asta…

Banuiesc ca nu e atat de imprevizibil. Nu e chiar atat de socant. Sunt semne ce le vezi si alegi sa le ignori. Sunt picaturi ce continua sa curga…. picaturi ce le lasi sa curga, pentru ca la nivelul de picaturi si pahar, nu mai ai control.

La sfarsitul zilei…. lucrurile devin confuze si ajungi sa-ti pierzi propria identitate, in dorinta absurda de a face totul ok. Nu poti salva lumea. Nu poti salva nimic… daca nu e nimeni acolo sa lupte alaturi de tine….

 

 

Heartbreak Warfare


Cateodata nimic nu merge cum te asteptai. Faci lucruri, te atasezi de oameni, traiesti la limita. Te ineci in prioritati, in vise, in relatii, in incercari de a atinge perfectiunea. Te opresti si te uiti in jur…si poti vedea cat de mult lucrurile se schimba in jurul tau.

Trec printr-o perioada proasta. Ecuatiile la mate nu-mi ies, regnurile la biologie nu vor sa ramana in mintea mea si oboseala incepe sa prinda viteza si sa ma prinda din urma. Pe scurt? Lucrurile nu merg cum trebuie.

Cum repari lucrurile ce incep sa mearga prost? Cum treci peste conflictul interior, drama din tine? Cum iti revii…cand cineva a tras pragul de sub tine? Nu stiu. Se spune ca in momentul in care cazi, ar trebui sa te ridici. Dar cand esti in cadere…atunci? Banuiesc ca atunci inchizi ochii si speri sa nu doara.

Cel mai urat e momentul cand nu mai poti diferentia. Cand nu mai vezi caderea, ca fiind o cadere. Cand te doare, desi poate n-ar trebui. Cand nu mai stii ce sa faci si ramai nemiscat. Intr-un sfarsit… timpul devine irelevant. Si toate chestiile? Continua neintrerupte.

 

 

In repair


Mi-am tras frana de mana si am intrat oficial in reparare. E cel mai prost moment in care as putea face asta, dar deja lucrurile se complica si am nevoie de o repare. Asigurarea nu-mi permite ceva de lux sau un upgrade. Defapt… toata munca e facuta de mine. Eu sunt cel ce culege bucatile la sfarsit.

Cel mai urat lucru la o astfel de busire e faptul ca niciodata… dar niciodata nu te astepti. Nu stii ca va urma. Mergi linistit, respecti semnele de circulatie si toate detaliile….si ajunge o persoana sa te deraieze intr-o masura neimaginabila. Stricaciunile? Aparent ireparabile.

 Banuiesc ca face parte din intregul traseu al vietii. Oricat de mult ai respecta regulile, ajungi unde nu ai vrut. Uneori sentimente sunt ranite si cerul , odata senin, se intuneca. Nu ai ce sa faci decat sa intri in repair si te lasi plouat. Timpul nu trece mai repede…dar ploaia te face sa simti si altceva…

Break on Through


Sa va prezint claritatea momentului. Nu mai exista mate, nu mai exista insecuritate, nu mai existe formule uitate, foi pierdute, randament mediocru. Exista doar momentul, un pur si deschis moment. Intrebarea ce probabil se ridica cel mai des e urmatoarea: ” tu cum iti folosesti momentul? „

Desi gama optiunilor mele e limitata, avand de ales intre somn si inca un episod de Cheers, deobicei, de cele mai multe ori, momentul nu e trait si apreciat asa cum ar trebui. El e ca genul acela de prieten care e tot timpul la dispozitia ta. Niciodata apreciat, intodeauna nerabdator sa fie bagat in seama, vesnic dezamagit. Comparatie proasta?

Decizia cum sa-ti traiesti momentul, cred eu, ar trebui sa fie una impulsiva. Desi momentul pare infinit nu e. E un termn atat de larg, dar atat de limitat incat simpla notiune de „moment” , definita lui dispare. E folosit generalizat, chiar si de mine, aici, dar nu ar trebui. El e timpul ala in care, desi ai putea sa faci 10 lucruri productive, vrei sa faci altceva. Sa-l numim zeul Lenes? sau mai bine…zeul Lenesului ?

Nu am reusit sa prezint claritatea momentului. Banuiesc ca se trage de la faptul ca aceasta claritate e individuala si depinde de viziunea fiecaruia. Eu unul raman la decizia ca merita un pic de impulsivitate uneori, cand vrei o pauza. Work hard, play hard 😀

 

Sometimes


Sometimes… Cateodata mai am unele momente de slabiciune. Momente in care zic lucruri prea dure, in care spun ce simt si in care sunt sincer. Cateodata ma pierd in sinceritatea mea si imi gasesc confortul in pozitia de om aiurea si in pozitia de om ce spune ce crede.

Sometimes… Cateodata nu mai stiu cine sunt. Cateodata confortul din imaginea altora dispare si e inlocuit cu confuzie. Cateodata la intrebare „cine sunt?” nu exista un raspuns clar si ajung un simplu anonim.

Sometimes… Rareori, imi pierd oamenii din jurul meu. Rareori se intampla sa nu descopar la sfarsitul zilei cine sunt, versiunea din capul meu, cea ascunsa de ochii lumii, cea care probabil se minte si se idealizeaza singura. Rareori se intampla sa las oamenii sa abuze de vulnerabilitatea mea. Rareori se intampla sa ma trezesc din starea in care ma aflu…

Uneori uit. Uneori… doar uneori… uit. Pun deoparte regrete, ambitii, vise, iluzii, prieteni, parinti, responsabilitate… si ma las in melodia. Cateodata raman acolo. Dau play si…renunt sa lupt.