Wallflower


Citesc „The Perks of being a Wallflower” de Stephen Chnosky. Cartea e în română dar am ales titlul original din mai multe motive. In mare, are legătură cu toată semnificația termenului „wallflower” și avantajele din spatele semnificației sociologice ce o are. Dar și faptul că titlul roman „Jurnalul unui adolescent timid” mă irită . Poate pentru că întreaga carte nu e neapărat despre un tip de 16 ani timid. Sau poate pentru că titlul ediției românești simplifică cu totul întregul mesaj al cărții, reducându-l la ceva clișeu al generației mele, despre ce înseamnă sa fii retras și izolat social. Oricum ar fii, prefer „The Perks of being a Wallflower”.

Am primit-o cadou de la niște oameni deosebiți. O vroiam de ceva timp. Adevărul e ca am ascultat audiobook-ul cărții, astă vară , când treceam printr-o perioada a audiobook-urilor. Îmi pare rău să spun ca am aflat de carte, prin film. Dar asa mi se întâmplă . Cred ca asa se întâmplă la multa lume. Filmul mi s-a părut spectacular și a avut o rezonantă ciudată asupra mea. Poate e nostalgie pentru o perioadă în care exista o ambiție pentru mai mult. Sau pentru ceva ambiguu, tipic adolescentin, un fel de naivitate. Nu e greu să te revezi la 16 ani, cu o mentalitate asemănătoare personajelor, cu experiente asemănătoare. Dar poate că defapt totul se învârte în jurul Emmei Watson, care va avea mult timp, un loc în inima mea, ca „fete incredibile pe care nu le-am cunoscut niciodată”. (si da, sunt slabe șanse sa le întâlnesc vreodată. Dar putem visa, nu?)

Știi cum e când citești o carte și te face sa te gândești? Nu neapărat în maniera în care o face personajul (în cazul de față fiind un jurnal – poate nu e greșită traducerea titlului, dar totuși continuă să mă irite) dar în sensul că te identifici în multe elemente din experientele lui? Da, Charlie e mai special, din diverse motive (unele mai negre ca altele) dar am fost unde a fost el și  unele aspecte încă sunt. Mi-am păstrat, observ, idea că nu creștem niciodată. Devenim mai înalți, avem mai multă experientă și poate, doar poate, știm ce-i bine pentru noi, dar la sfârșitul zilei încă suntem o grămadă de prunci care fug dintr-o direcție în alta, sperând sa ne găsim locul.

Câteodată îmi place să cred că am întâlnit un „wallflower” cândva. Îmi vin rapid câteva nume în minte. Sunt ușor de identificat. Sunt acele persoane care observă . Tăcute, undeva în fundal. O persoana relativ timidă care observă oamenii. In ciuda acestui fapt, sunt unele din cele mai interesante persoane pe care le întâlnești. Oferă o perspectiva neobișnuită și o siguranță ce nu o întâlnești prea des.

Mai am câteva zeci de pagini și o termin. Deși cunosc sfârșitul și îmi dau seama de direcția ce o i-a Charlie în notațiile sale zilnice, nu pot să nu trăiesc fiecare zi cu el. Si cred ca asta e elementul care valorifica cartea. Da, este și arta cu care e scrisă, personajele diversificate, dar nu foarte multe, întâmplările cu un aspect comun (ceva ce poate ți s-a întâmplat și ție) sau chiar și Emma Watson de pe coperta. Dar impactul, legătură intima ce o creează cu tine, asta m-a făcut să o recomand oricui și în același timp să o valorific ca una din cărțile mele favorite.

P.S. E ciudat sa scrii cu playlist-ul Itunes Radio creat de Britney Spears?

Anunțuri