Cautand-o pe Alaska


         “Cautand-o pe Alaska” de John Green e un roman atipic. Sigur, poate fii usor bifat la categoria cartilor pentru adolescenti, in care sunt prezentate diverse elemente pe care un astfel de public l-ar gasi interesant si usor de abordat.

          Dar „Cautand-o pe Alaska” de John Green ramane pentru mine un roman atipic. Il avem pe Miles Halter care incepe un nou an scolar la un internat. In timp ca incepe sa intre intr-un grup de prieteni, o cunoaste si pe Alaska Young, un adevarat exemplu de personaj unic . Ea reprezinta fascinatia lui Miles,poreclit de viitorul lui prieten ,Rotofeliul si tind sa cred ca intreaga experienta a acestei carti e un omagiu adus elementului misterios al acesteia.

       Nu neg. Amcautand-o-pe-alaska_1_fullsize evoluat putin dificil cu aceasta carte. Inceputul e promitator. Mijlocul putin static. Dar ultima parte din carte o completeaza frumos. Sincer, undeva pe la mijlocul cartii, ma intrebam daca pentru John Green, „Sub aceeasi stea”, care a cunoscut un succes urias pe care il merita clar, a reprezentat varful. „Cautand-o pe Alaska” a fost scrisa inainte de „Sub aceeasi stea” si se simte putin. Structural, e realizata bine. Cursul narativ e usor de urmarit. Problema consta in povestea propriu-zisa, care in portiunea aia de mijloc a stagnat putin si a fost aproape sa ma piarda, ca cititor.

         Ma bucur insa ca nu am abandonat-o. Miles are un talent mai deosebit. Ii place sa retina ultimele cuvinte rostite de oameni inainte sa moara. La inceput nu pare ceva la care sa ii acorzi neaparat o importanta majora. Il reprezinta, da, dar nu se pune accent pe asta intr-un mod constant, pentru ceva ce poate deveni chiar tema acestui roman. Idea fundamentala din spatele cartii se invarte in jurul acestui talent. Ma gandesc, poate, e un lucru intentionat, cu scopul de a-l amplifica in concluzia cartii.

       Alaska Young m-a fascinat. Personalitatea ei ambigua amestecata cu imprevizibilitatea ei usoara, o ridica in mintea mea in lista personajelor ce merita retinute. Desi e fictiva, va ramane cu mine ceva timp.

       „Cautand-o pe Alaska” de John Green e un roman atipic. Repet introducerea in concluzie pentru ca mi-a placut. E una din cartile la care era sa renunt, dar ma bucur ca nu am facut-o. Pierdeam ceva ce poate nu voi mai intalni intr-o alta carte.

https://www.tumblr.com/blog/lifeandviews

 

Anunțuri

Wallflower


Citesc „The Perks of being a Wallflower” de Stephen Chnosky. Cartea e în română dar am ales titlul original din mai multe motive. In mare, are legătură cu toată semnificația termenului „wallflower” și avantajele din spatele semnificației sociologice ce o are. Dar și faptul că titlul roman „Jurnalul unui adolescent timid” mă irită . Poate pentru că întreaga carte nu e neapărat despre un tip de 16 ani timid. Sau poate pentru că titlul ediției românești simplifică cu totul întregul mesaj al cărții, reducându-l la ceva clișeu al generației mele, despre ce înseamnă sa fii retras și izolat social. Oricum ar fii, prefer „The Perks of being a Wallflower”.

Am primit-o cadou de la niște oameni deosebiți. O vroiam de ceva timp. Adevărul e ca am ascultat audiobook-ul cărții, astă vară , când treceam printr-o perioada a audiobook-urilor. Îmi pare rău să spun ca am aflat de carte, prin film. Dar asa mi se întâmplă . Cred ca asa se întâmplă la multa lume. Filmul mi s-a părut spectacular și a avut o rezonantă ciudată asupra mea. Poate e nostalgie pentru o perioadă în care exista o ambiție pentru mai mult. Sau pentru ceva ambiguu, tipic adolescentin, un fel de naivitate. Nu e greu să te revezi la 16 ani, cu o mentalitate asemănătoare personajelor, cu experiente asemănătoare. Dar poate că defapt totul se învârte în jurul Emmei Watson, care va avea mult timp, un loc în inima mea, ca „fete incredibile pe care nu le-am cunoscut niciodată”. (si da, sunt slabe șanse sa le întâlnesc vreodată. Dar putem visa, nu?)

Știi cum e când citești o carte și te face sa te gândești? Nu neapărat în maniera în care o face personajul (în cazul de față fiind un jurnal – poate nu e greșită traducerea titlului, dar totuși continuă să mă irite) dar în sensul că te identifici în multe elemente din experientele lui? Da, Charlie e mai special, din diverse motive (unele mai negre ca altele) dar am fost unde a fost el și  unele aspecte încă sunt. Mi-am păstrat, observ, idea că nu creștem niciodată. Devenim mai înalți, avem mai multă experientă și poate, doar poate, știm ce-i bine pentru noi, dar la sfârșitul zilei încă suntem o grămadă de prunci care fug dintr-o direcție în alta, sperând sa ne găsim locul.

Câteodată îmi place să cred că am întâlnit un „wallflower” cândva. Îmi vin rapid câteva nume în minte. Sunt ușor de identificat. Sunt acele persoane care observă . Tăcute, undeva în fundal. O persoana relativ timidă care observă oamenii. In ciuda acestui fapt, sunt unele din cele mai interesante persoane pe care le întâlnești. Oferă o perspectiva neobișnuită și o siguranță ce nu o întâlnești prea des.

Mai am câteva zeci de pagini și o termin. Deși cunosc sfârșitul și îmi dau seama de direcția ce o i-a Charlie în notațiile sale zilnice, nu pot să nu trăiesc fiecare zi cu el. Si cred ca asta e elementul care valorifica cartea. Da, este și arta cu care e scrisă, personajele diversificate, dar nu foarte multe, întâmplările cu un aspect comun (ceva ce poate ți s-a întâmplat și ție) sau chiar și Emma Watson de pe coperta. Dar impactul, legătură intima ce o creează cu tine, asta m-a făcut să o recomand oricui și în același timp să o valorific ca una din cărțile mele favorite.

P.S. E ciudat sa scrii cu playlist-ul Itunes Radio creat de Britney Spears?