Cautand-o pe Alaska


         “Cautand-o pe Alaska” de John Green e un roman atipic. Sigur, poate fii usor bifat la categoria cartilor pentru adolescenti, in care sunt prezentate diverse elemente pe care un astfel de public l-ar gasi interesant si usor de abordat.

          Dar „Cautand-o pe Alaska” de John Green ramane pentru mine un roman atipic. Il avem pe Miles Halter care incepe un nou an scolar la un internat. In timp ca incepe sa intre intr-un grup de prieteni, o cunoaste si pe Alaska Young, un adevarat exemplu de personaj unic . Ea reprezinta fascinatia lui Miles,poreclit de viitorul lui prieten ,Rotofeliul si tind sa cred ca intreaga experienta a acestei carti e un omagiu adus elementului misterios al acesteia.

       Nu neg. Amcautand-o-pe-alaska_1_fullsize evoluat putin dificil cu aceasta carte. Inceputul e promitator. Mijlocul putin static. Dar ultima parte din carte o completeaza frumos. Sincer, undeva pe la mijlocul cartii, ma intrebam daca pentru John Green, „Sub aceeasi stea”, care a cunoscut un succes urias pe care il merita clar, a reprezentat varful. „Cautand-o pe Alaska” a fost scrisa inainte de „Sub aceeasi stea” si se simte putin. Structural, e realizata bine. Cursul narativ e usor de urmarit. Problema consta in povestea propriu-zisa, care in portiunea aia de mijloc a stagnat putin si a fost aproape sa ma piarda, ca cititor.

         Ma bucur insa ca nu am abandonat-o. Miles are un talent mai deosebit. Ii place sa retina ultimele cuvinte rostite de oameni inainte sa moara. La inceput nu pare ceva la care sa ii acorzi neaparat o importanta majora. Il reprezinta, da, dar nu se pune accent pe asta intr-un mod constant, pentru ceva ce poate deveni chiar tema acestui roman. Idea fundamentala din spatele cartii se invarte in jurul acestui talent. Ma gandesc, poate, e un lucru intentionat, cu scopul de a-l amplifica in concluzia cartii.

       Alaska Young m-a fascinat. Personalitatea ei ambigua amestecata cu imprevizibilitatea ei usoara, o ridica in mintea mea in lista personajelor ce merita retinute. Desi e fictiva, va ramane cu mine ceva timp.

       „Cautand-o pe Alaska” de John Green e un roman atipic. Repet introducerea in concluzie pentru ca mi-a placut. E una din cartile la care era sa renunt, dar ma bucur ca nu am facut-o. Pierdeam ceva ce poate nu voi mai intalni intr-o alta carte.

https://www.tumblr.com/blog/lifeandviews

 

Anunțuri

Lorde – Pure Heroin


Nu sunt sigur de aproape nimic în ultimul timp. Mă uit în jur şi încerc să înteleg lucruri care devin din ce în ce mai subiective, mai relative, mai greu de definit. Muzica, în cea mai mare parte a sa, rămâne la îndemâna fiecăruia. Apare din când în când un artist care impresionează prin voce, dans, comportament.  Apoi apar artiştii care ies în evidenţă  prin ceva ce eu, sincer, nu ştiu să clasific. Astăzi vom vorbi despre Lorde şi albumul său “Pure Heroine”.

Poate e din cauză că e din Noua Zeelandă, tărâmul magic unde a fost filmat The lord of the Rings, o bucată de pământ în mijlocul Oceanului Pacific, ce seamănă cu ceva formă rară de paradis natural. Poate e din cauza personalităţii sale umile, a unei persoane care adora ce face şi e şocată când descoperă că e apreciată. Orice ar fii, Lorde e mistică prin ceva ce mă intrigă.

Dar să vorbim de album. Denumit Pure Heroin, poate pentru sensul dublu, albumul reuşeşte să-si evidenţieze un sound care o defineşeşte poate pe artistă. Deşi sunt sceptic că aduce ceva proaspăt ( mai mult pentru că termenul de original nu cred că a însemnat vreodată  ceva neaparat nou, cât ceva vechi, împachetat sub o altă formă, combinat altfel) pot să garantez că melodiile sunt diferite. De la ritmul mai mult sau puţin dark al lui Tennis Cort, la răsunătorul Team, enigmaticul Glory and Gore până la deja faimosul Royals, Lorde ne aduce un album cu un sound diferit, greu de definit, cu versuri si ritmuri seducătoare.tumblr_mu1umu11Yd1sjkwrmo1_1280

Recunosc. Îl ascult de aproape 3 săptămâni şi încă îl găsesc  fascinant. Deşi seamănă cu Lana del Rey (fiind şi una din inspiraţiile ei) nu atinge nostalgia ,maturitatea lui Rey,  răsunând mai mult a naivitatea unei fete de 17 ani, care încearcă să-şi caute locul.

Sunt împăcat cu idea că e un sound construit, că poate nu e Lorde 100% pe Pure Heroin,  dar în acelaşi timp vreau să cred că ce aud e chiar o fată din Noua Zeelandă, care se vorbeşte în versurile ei despre potenţialul faimei, despre incertitudine, despre nesiguranţa şi sentimentele unei persoane de 17 ani.

Lorde-576x384

Pure Heroin. Rămâne unul din albumele mele favorite pe 2013. Dar Lorde,  ea va rămâne una din iluziille mele favorite pentru ceva timp de-acum încolo.

 

Tennis Court – Cred că e cel mai minimalist videoclip posibil, ce defapt ne demască obsesia cu imaginea, cu vizualul, oferindu-ne o alternativă stranie dar fascinantă

Buzzcut Season – Una din melodiile mele preferate de pe Pure Heroin, ce vorbeşte despre acel loc în care totul pare a avea sens, o iluzie perfectă.

Pure Heroin 

Enough Said


MV5BMjI2MjIwMDk2Ml5BMl5BanBnXkFtZTcwNTQ1MzQ5OQ@@._V1_SX640_SY720_Am vrut sa vad „Enough Said”  de ceva timp. Poate pentru ca sunt un fan al Juliei Louis-Dreyfus. Surprinzator si poate putin dezamagitor, nu am urmarit Seinfeld, sa o stiu de acolo. In schimb am vazut-o in „The new adventures of old Christine” (un sitcom pe care l-as recomanda oricui, oriunde). Oricum ar fii, o consider o actrita talentata.

Acum sa vorbim de James Gandolfini. Nu am urmarit nici The Sopranos, sa-l cunosc. Dar l-am vazut acum si pot sa spun ca e unul din cei mai naturali actori pe care i-am vazut. Pacat ca asta e ultimul lui film. Pacat ca nu va mai putea sa ne arate ce actor bun e.

Nu pot sa diferentiez un anume aspect ce mi-a placut la film. Cred ca de asta mi-a si placut foarte mult. Nu are un element singular ce-l face deosebit. Are o multime si toate vin impreuna intr-o armonie chiar reusita.

Filmul spune povestea unei maseoze divortate, care intalneste un barbat cu care se simte natural, minunat, doar sa descopere ca e fostul sot al unei cliente, ajunsa intre timp prietena ei. Mi-a placut dinamica dintre personaje, povestea draguta dintre cei doi si situatile filmului. Mi-a placut povestiile secundare, conflintele minore, din fundal, care defapt nu sunt atat de minore. Desi mi se pare putin scurt (1h si 30) pentru cate lucruri se intampla si cum evolueaza personajele, pot zice ca m-a lasat cu zambetul pe buze. Imi place noua directie ce o iau filmele de acest gen. Imi place faptul ca incep ,asa usor, sa dispara cliseele din filme. Desi raman, intr-o masura sau alta, comedii-romantice, incep sa aiba o directie mai buna.  Sau poate am ajuns sa fiu mai selectiv cu filmele pe care le urmaresc. Nu stiu.

Nu cred ca e un film chiar pentru oricine. Nu cred sincer ca e un film nici pentru mine, Dar l-am gasit natural, cu actori buni, cu o poveste simpla, dar nu simplista, care m-a facut sa ma gandesc la anumite lucruri. Vi-l recomand pentru oricand doriti sa vedeti ceva dragut si mai real 🙂

Wallflower


Citesc „The Perks of being a Wallflower” de Stephen Chnosky. Cartea e în română dar am ales titlul original din mai multe motive. In mare, are legătură cu toată semnificația termenului „wallflower” și avantajele din spatele semnificației sociologice ce o are. Dar și faptul că titlul roman „Jurnalul unui adolescent timid” mă irită . Poate pentru că întreaga carte nu e neapărat despre un tip de 16 ani timid. Sau poate pentru că titlul ediției românești simplifică cu totul întregul mesaj al cărții, reducându-l la ceva clișeu al generației mele, despre ce înseamnă sa fii retras și izolat social. Oricum ar fii, prefer „The Perks of being a Wallflower”.

Am primit-o cadou de la niște oameni deosebiți. O vroiam de ceva timp. Adevărul e ca am ascultat audiobook-ul cărții, astă vară , când treceam printr-o perioada a audiobook-urilor. Îmi pare rău să spun ca am aflat de carte, prin film. Dar asa mi se întâmplă . Cred ca asa se întâmplă la multa lume. Filmul mi s-a părut spectacular și a avut o rezonantă ciudată asupra mea. Poate e nostalgie pentru o perioadă în care exista o ambiție pentru mai mult. Sau pentru ceva ambiguu, tipic adolescentin, un fel de naivitate. Nu e greu să te revezi la 16 ani, cu o mentalitate asemănătoare personajelor, cu experiente asemănătoare. Dar poate că defapt totul se învârte în jurul Emmei Watson, care va avea mult timp, un loc în inima mea, ca „fete incredibile pe care nu le-am cunoscut niciodată”. (si da, sunt slabe șanse sa le întâlnesc vreodată. Dar putem visa, nu?)

Știi cum e când citești o carte și te face sa te gândești? Nu neapărat în maniera în care o face personajul (în cazul de față fiind un jurnal – poate nu e greșită traducerea titlului, dar totuși continuă să mă irite) dar în sensul că te identifici în multe elemente din experientele lui? Da, Charlie e mai special, din diverse motive (unele mai negre ca altele) dar am fost unde a fost el și  unele aspecte încă sunt. Mi-am păstrat, observ, idea că nu creștem niciodată. Devenim mai înalți, avem mai multă experientă și poate, doar poate, știm ce-i bine pentru noi, dar la sfârșitul zilei încă suntem o grămadă de prunci care fug dintr-o direcție în alta, sperând sa ne găsim locul.

Câteodată îmi place să cred că am întâlnit un „wallflower” cândva. Îmi vin rapid câteva nume în minte. Sunt ușor de identificat. Sunt acele persoane care observă . Tăcute, undeva în fundal. O persoana relativ timidă care observă oamenii. In ciuda acestui fapt, sunt unele din cele mai interesante persoane pe care le întâlnești. Oferă o perspectiva neobișnuită și o siguranță ce nu o întâlnești prea des.

Mai am câteva zeci de pagini și o termin. Deși cunosc sfârșitul și îmi dau seama de direcția ce o i-a Charlie în notațiile sale zilnice, nu pot să nu trăiesc fiecare zi cu el. Si cred ca asta e elementul care valorifica cartea. Da, este și arta cu care e scrisă, personajele diversificate, dar nu foarte multe, întâmplările cu un aspect comun (ceva ce poate ți s-a întâmplat și ție) sau chiar și Emma Watson de pe coperta. Dar impactul, legătură intima ce o creează cu tine, asta m-a făcut să o recomand oricui și în același timp să o valorific ca una din cărțile mele favorite.

P.S. E ciudat sa scrii cu playlist-ul Itunes Radio creat de Britney Spears?

Inception.


Mi-am facut in sfarsit timp sa vade un film epic.Mi-a fost recomandat de vreo 3 ori de diversi prieteni,dar numai dupa ce am vazut trailer-ul m-am convins ca merita vazut.

Ideile din el mi se par geniale.Cei care au scris scenariul cu siguranta sunt niste adevarati scriitori.Notiunea visului si ,as indrazni sa spun,chiar a vietii,mi-a fost schimbata si mi-au aparut tot felul de intrebari si idei.Si da,asta urmareau scenaristii.

Nu sunt neaparat un fan al sfarsiturilor deschise,dar pentru filmul asta merita sa fac o exceptie.Ador filmele care te fac sa gandesti,sa iti pui intrebari.Filmul asta a reusit sa faca  asta.Filmul ar putea usor intra la categoria de filme SF/actiune,dar e ceva mai mult de atat.

Am mai vazut filme de genul asta,care ma lasa cu capul plin de idei si intrebari (The hours;My sister Keeper,What dreams may come sau Veronika se decide sa moara ) dar nu cred ca unul m-a influentat in directia asta.In directia unei idei atat de solide,ca cea a visului.Ma contrazic pe mine insumi un  pic,mai ales ca visul nu e neaparat un element ce poate fi considerat ca find „solid”,dar sper ca ati inteles ce vroiam sa spun.

Ideea la care am vrut sa ajung cu acest post e una simpla.Vizionati filmul.Nu pentru efecte sau talentul evident a lui Leonardo Dicaprio.Ci pentru idee.Pentru lumea visului si intreaga notiune din spatele ei.

The sun will save me.


Astazi l-am descoperit pe Brendan James.Un cantaret cu un stil uimitor si cu un sound si mai spectaculos.E genul acela de artist necunoscut,care nu va cunoaste niciodata o faima internationala,datorita modestiei persoanei sale si datorita faptului ca se afla pe piata,nu pentru a vinde,ci pentru ca scoate ceva fresh si ceva deep.

Ieri,luna imi facea cu ochiul.Dar acum…acum luna ne-a parasit.Norii de ploaie au acoperit-o.E un proces al naturii.Lucrurile bune raman,lucrurile rele vin si pleaca.Luna intodeauna va fi acolo,doar ca nu poate fi vazuta acum…

Titlul postului face referire la o melodie de la B.James.Mi se pare o melodie incredibila .Incredibil e putin spus.Cred ca e un defect faptul ca apreciez atat de mult unii artisti,si ii critic intens pe altii,pe cei pe care fie nu-i inteleg,fie nu-mi plac.Dar sunt unii artisti,precum Norah Jones,Jack Johnson,John Mayer sau Brendan James,care merita sub orice conditie,personalitate,admirati pentru ce reprezinta…admirati pentru ca sunt ALTCEVA.

The sun will rise, the sun will save me from the night.
The sun will change me, change the way I feel.
I’ve had enough of the hard and harder,
Times are tough,
I’ve drifted farther, farther from myself.


Un oras sacrificat


Am citit recent un articol care m-a uimit si socat in acelas timp.Aflat undeva intre paginile de la sfarsit,in numarul de August al revistei National Geografic,articolul se intituleaza „Pieritoarea Venetie” si prezinta orasul descris de Thomas Mann ca find „jumate basm,jumate capcana pentru turisti”,intr-o postura negativa,poate datorita locuitoriilor ,din ce in ce mai putini sau poate datorita milioanelor de turisti care vad anual orasul.

Intodeauna cand aud numele de „Venetia” ,ma gandesc automat la vremurile cand orasul nu era descoperit,cand era doar un oras de pescari cu o arhitectura uimitoare si care era plina de italieni ocupati si de artisti consacrati.Astazi,orasul pastreaza arhitectura ,dar din pacate,doar atat.Orasul nedescoperit,a devenit descoperit.A devenit un cliseu al propriului brand.A devenit o fabrica eficienta de bani si incepe sa-si piarda din farmec,din acel lucru care face Venetia sa fie Venetia.Adevarul e ca nu am vizitat pana acum orasul,dar sunt sigur ca pe de-o parte,as fi dat pe spate de arhitecura,stradute inguste sau istoria artei ,iar pe cealalta parte as fi dezgustat de sutele de mii de oameni ,care vor fiecare o bucata din acest oras si as fi socat de preturile scandaloase si de lipsa localniciilor.Cred ca singurele perioade cand orasul nu este atat de plin de turisti este atunci cand este inundat.Localnicii,care au scazut de la 150.000 de oameni la 60.000,sunt obisnuiti cu acest lucru si ,cred eu,o considera o binecuvantare.In momentele carnavalului,spune articolul,citandu-l pe primar,orasul este abandonat de localnici,care sunt epuizati de sutele de mii de oameni,de comercianti straini cu produse din Taiwan si China si de zgomotul infernal ce nu poate fi oprit.Da…cred ca Venetia reprezinta un sacrificiu si o lectie.

De ce un sacrificiu?Pentru ca toate lucrurile au doua parti.O parte uimitoare si o parte urata.Si Venetia nu face exceptie.Avem cladiri,canale,suveniruri (made in China,cele care erau facute autentic in oras au disparut de mult timp,din cauza chiriilor enorme si poate si din cauza concurentei agresive) si avem si apa.Dar avem si 21 de milioane de oameni care vad orasul in fiecare an,avem gunoaie lasate de acesti 21 de milioane de turisti nepasatori si avem si apa.Am enumerat apa de doua ori pentru ca are un rol dublu.Este o binecuvantare,un element care adauga farmec in Venetia dar in acelas timp distruge incet,intr-un proces dureros,orasul.Da…Venetia,nu mai este Venetia.Daca as avea la indemana o masina a timpului,as vizita Venetia secolului 18.Inainte de descoperire si de navalirea autorilor americani care i-au facut o publicitate enorma.Iar aceasta publicitate…ea va duce la disparitia orasului…

Venetia se ineaca.Nu doar in apa…ci in oameni,care pur si simplu nu se pot satura de acest micut oras.Inchei cu un citat din articol care, recunosc,m-a facut invidios ca nu am venit eu cu ideea asta.”Va rugam sa luati un loc.In aceasta piesa,Venetia va juca un dublu rol.Venetia,orasul in care locuiesc oameni,si Venetia,orasul vizitata de turisti.Luminile,decorurile si costumele sunt atat de frumoase ca ti se frange inima,insa intriga e foarte confuza ,iar finalul incert.Un lucru este sigur : toata lumea e indragostita la nebunie de eroina principala.” 🙂

Google Earth.


Dedic acest post uneia din cele mai frumoase programe existente.Vorbesc desigur despre Google Earth.O lume la dispozitia mouse-ului tau.Harti,poze,webcamuri chiar si vremea,toate incluse in unul din cele mai productive si benefice programe existente.

Conform Wikipedia,Google Erath a luat nastere in 2001 sub denumire de EarthViewer 3D dar Google l-a cumparat in 2004 si l-a relansat sub denumirea de „Google Earth”.Noul brand si produs a fost un real succes,datorita unei strategii marketing bune dar si datorita produsului in sine,care a revolutionat imagistrica si vedera 3D asupra  planetei.

Pe langa vederea normala,de satelit,programul ofera si vedere 3D (precum cea din poza de mai sus) ,imagini gen-satelit de pe Luna sau Marte dar si imagini din Univers.Diversitatea e geniala si deseori ma trezesc „vizitand” tari din lume,orase,cladiri.Iar faptul ca exista o colaborare cu gigantul pozelor,Panoramio,colaborare ce semnifica introducerea unor mici icon-uri ce iti arata poze din locul respectiv,nu face decat sa imbunatateasca functionalitatea acestui program.

Iar acum, asa de sfarsit,vreau sa va vorbesc despre cea mai tare optiune valabila in Google Earth.E vorba despre Street View,o optiune delicioasa pentru cei carora le place sa vizeze cum trebuie sa fie pe strazile din Time Square,cum sunt eu.Pe langa strazile din America,aceasta optiune este valabila si in Europa sau Asia si in viitorul apropiat chiar si in Romania.

Google Earth a revolutionat lumea din punct de vedere al imaginii si hartii.A dus la abandonarea atlaselor si la deschiderea unei noi portite spre viitor.Hartile,strazile si orasele sunt mult mai simple de gasit acum,cu Google Earth.Momentan ma aflu prin India,iar mai incolo vreau sa vad ceva imagini din Bangladesh.Totul e acum posibil cu Google Earth.

Casablanca


Sunt hotarat sa vad ,in aceasta luna,cat mai multe filme vechi,clasice.Am decis sa incep cu vestitul „Casablanca”.Si nu am decat un cuvant : GENIAL.Filmele de acest gen,clasice,pure si autentice,au ceva ce le fac sa para geniale.Nu stiu daca e vorba de scenariu,de talentul uimitor al actoriilor,unii din cei mai buni actori din istorie,Ingrid Bergman si Humphrey Bogart sau despre autencitatea generala a filmului, dar nu sunt deloc surprins ca este numit unul din cele mai bune filme facute vreodata.

Premiza filmului e putin complicata.Situat in mijlocul celui de-al doilea razboi mondial ,in anul 1942, filmul prezinta orasul Casablanca ,din Maroc,unul din ultimele zone sigure pentru refugiatii din Europa Nazista si  il prezinta proprietarul american al unui bar de elita,Rick Blaine.Acesta,un personaj cinic si aparent dur,incearca sa se mentina neutru in fata celor 3 mari categorii de oameni care ii bantuie localul (Ofiteri Germani,Italieni si oficiali Vichy,guvernul marioneta al Frantei de Nord).Motivul aparentului cinism ne este dezvaluit in momentul cand,in localul sau, isi face aparitia Ilsa Lund,fosta lui iubita ,acum casatorita cu un vestit luptator ceh anti-Fascism/Nazism.Acesta,aflandu-se in  Maroc,deci o colonie a Frantei de Sud,teritoriu neutru,este in siguranta aici dar incearca disperat sa faca rost de vize,pentru a putea pleca cu Ilsa in America.In timpul vizitei acestui cuplu,la local se face o arestare,in care un infractor marunt este arestat si se remarca disparitia a 2 vize false ,pe care acesta incerca sa le vanda.Din acest punct incepe un conflict emotional si in anumite scene,comic,al Ilsei si Rick.Simt ca deja va povestesc mai mult decat trebuie.

Ideea e ca scenariul e bun.Nu cred ca este chiar „foarte bun” dar „bun” este.Pare autentic si pentru mine este un lucru important.Banuiesc ca asta e ceva specific tuturor filmelor din aceasta era.Actorii sunt uimitori.Metodele de productie si filmare,banuiesc,sunt revolutionare.Un lucru trebuie sa-l mentionez despre acest aspect.In scenele, in care personajul actritei Ingrid Bergman apare,se folosesc mai multe lumini,pentru a le da ochiilor sai o stralucire aparte.Aceasta stralucire e geniala, pentru ca emana emotia si drama diverselor scene intr-un  mod superb.Nu cred ca mai merita sa scriu si despre frumusetea evidenta a actritei Ingrid Bergman.Actorul Humphrey Bogartse cred ca a fost o alegere buna pentru acest film,mai mult datorita contrastului dintre masculinitatea sa si partea sentimentala a actorului.

Tema principala a filmului cred ca este sacrificiul.Sacrificiul pentru ceva mai bine.O idee buna , pentru un film din perioada tulburatoare a razboiului.Filmul a fost lansat mai devreme ,decat era planuit initial,din dorinta de a coincide cu invazia Aliatiilor a Africii de Nord si caderea orasului Casablanca.Filmul a fost lansat in noiembrie 1942 in New York si in 1943 pe plan international.Deacea filmul a fost nominalizat in 2 ani la Oscar,in 1942 pierzandu-l dar in 1943 castigand 3.

Filmul a fost Genial.Imi iau un risc,zicand asta,dar dupa parerea mea ,acest film va ramane genial forever.Este o dovada a inceputului filmului intr-un timp tulburator si revolutionar.Filmul m-a impresionat prin autenticitatea lui si prin talentul uimitor al celor doi actori principali.Un film care chiar MERITA vazut.

Urbanproof.Really??


Da.Vreau ,cu prilegiul celui de-al 101-lea post, sa va prezint una din cele mai …interesante ( sa fiu elegant ) reclame pe care le-am vazut vreodata.Este o reclama tv la un  SUV de la compania Nissan.

Inchipuiti-va urmatorul scenariu extrem de real : deodata,de nicaieri,cad la vale sute de mingi de bowling! (Va da-ti seama cate companii de asigurari auto ar da faliment?)Dar nu va faceti griji,dragi soferi auto,Nissan va aduce cea mai rezistenta masina SUV existenta.Da! Ea nu cedeaza sub presiunea celor 2 kg care cad brusc din cer si pleaca mandra de la scena carnagiului.

Desi ideea este cam…sa spunem exagerata (bine…stupida),trebuie sa laud originalitatea si ingeniozitatea celor din departamentul marketing al acestei companii.Dar ,ce se va intampla ,in cazul unui atac atomic?Unde ne adapostim?In pivnita?Intr-un adapost anti-atomic?Nu.Nissan ne va oferi ,in viitor, un SUV care va suporta radiatiile si te va lasa sa circuli prin foc si sa admiri privelistea.

Melodia ,din clip,este de la trupa Cokpit si se numeste „Don’t wait”.Desigur,melodia face tot.Dar,lasand la o parte cinismul, ideea cu mingile si masina incredibil de rezistenta, e geniala 🙂

P.S Mi se pare doar mie sau este stranie lipsa totala a oameniilor de pe strazi? Probabil stiau ca  Al-Quida va ataca prin mingi.

Colbie Caillat Live Walmart Soundcheck


Am vazut aseara un concert live,prin Facebook al unei artiste incredibile,Colbie Caillat.Concertul a fost transmis din Portugalia,de la un festival de muzica local.Colbie a fost ,desigur,incredibila.

M-am gandit sa va arat un concert live,facut pentru site-ul Walmart Soundcheck ,care mi s-a parut a fi bestial. Sunt 6 melodii si un video in care ea vorbeste despre albumul „Breakthrough”.

Prima melodie pe care a cantat-o se numeste „Fearless” si este una din favoritele mele de pe albumul „Breakthrough”.Ascultand varianta de pe album si apoi cea Live, poti remarca ce talentata e Colbie 🙂

Cea de-a doua melodie este de pe primul sau album „Coco”,aparut in 2007.Se numeste „Bubbly” si este cea mai cunoscuta melodie a ei ,fiind prima lansata .

Cea de-a treia melodie cred ca este cea mai…optimista si vesela din albumul „Breakthrough”.Vorbesc de melodia „Fallin’ for you”.

Melodia cu numarul 4 cred ca e cea mai reusita live.Si cred ca aici,Colbie e …extraordinara precum si „Begin Again” :

Melodia 5 este cred ca cea mai frumoasa din toate astea cantate aici.E atat de…reala.E una din acele melodii ce stii ca e reala,scrisa din inima si cu un mesaj incredibil.„Realize”

Ultima melodie cred ca e atat de vesela.Vorbeste despre sentimentul acela de dinainte de realizarea ca poate chiar o/il placi.E chiar foarte frumoasa si melodia si Colbie 🙂 .Melodia se numeste „You got me”.

Si ultimul,dar nu cel din urma,interviul.Ador cat de pura pare si cat de matura este.Colbie Caillat este cu siguranta o artista uimitoare si ,cel putin eu,astept cu nerabdare urmatorul ei album.

Jack Johnson – Sleep Through the Static


Jack Johnson este uimitor.In postul de 17 Iulie,am facut un review al albumului „In between Dreams”.Astazi ,voi face un review al albumului sau din anul 2008 ,„Sleep Through the Static”.

Precum probabil stiti,Jack Johnson reprezinta pentru mine unul din „acei” artisti.Diferiti,simpli si uimitori.Se aseamana intr-un fel cu Joshua Radin,dar parca melodiile sale au un altfel de mesaj si vocea lui nu emana atata tristete,precum cea a lui Radin.Si din punct de vedere liric,as putea spune ca Johnson castiga datorita originalitatii si simplitatii lor.

Albumul de fata a fost lansat in 2008 si este cel de-al 4-a album din cariera lui.Stilul lui ma fascineaza.Si albumul asta nu dezamageste aproape deloc.Cred ca,spre deosebire de celalalt,aici melodiile sunt mai profunde si mai interesante.Coperta albumului a fost folosita in promo-urile de la Iphone si de la Ipod.Albumul,desi a primit critici mixte,a fost primit uimitor de bine de fani si a vandut peste 1 milion de cd-uri.

Am fost incantat de albumul asta.Nu ma asteptam sa fiu dezamagit pentru ca toate albumele lui John Johnson sunt uimitoare in felul lor.Dar am fost placut surprins sa descopar ca albumul de fata este mai interesant decat precedentele,desi nu inteleg de ce.Melodiile de pe el au ceva anume care le face uimitor de placute.

Acum,trecem la topul celor mai bune melodii de pe acest album:

  • „Go on” – Asta e una din acele melodii.Superbe.Mesaj simplu.Melodia e dedicata varului sotiei sale ,Danny Riley care a murit de cancer la 19 ani.Melodia vorbeste despre contrastul dintre disparitia inceata a lui Riley si maturizarea copiilor sai.O melodie incredibila.
  • „If I Had Eyes” – Melodia e destul de draguta si ritmul ei e foarte up-tempo.Imi place ca suna a fi optimista dar mesajul e putin trist.Se despart si parca ar vrea inca sa creada ca mai e ceva acolo.Negarea asta…cititi postul de ieri si ve-ti intelege.
  • „Adrift” – Una din cele mai frumoase melodii de pe album.Extrem de trista si asa…nu stiu.Viata merge si tu mergi cu ea.Te maturizezi,te inspiri si respiri si totul poate fi mai bine cand ai prieteni si familie langa tine.Ma face sa-mi imaginez o persoana cantand melodia undeva in mijlocul oceanului.O melodie puternica.
  • „Hope” – Melodia are un mesaj interesant.Pe un site pe care il frecventez, cineva zicea ca aceasta melodia face referire la religie.Oamenii se pierd deseori in dorinta societatii de a compara cu o persoana din oglinda mult mai ideala din punct de vedere religios.Si ne zice la sfarsit ca religia se contrazice constant si in toata evolutia umana,poate ar trebui sa gandesti independent si sa  te bazezi pe instinct si personalitate .O melodie foarte interesanta.
  • „All at Once” – Am ajuns la melodia mea favorita de pe acest album.E uimitoare.Absolut uimitoare.Primul vers,„All at once/the world can overwhelm me „ e genial .Il ador.Nu sunt sigur la ce se refera versurile.Banuiesc ca face referire la un nou inceput,la  realizarea ca e timpul pentru ceva nou.Acesta melodie este continuata in acelas stil cu melodia „Sleep through the Static”,alta melodie geniala.Deaceea melodia se opreste brusc,in video-ul de mai jos 🙂 .

Jack Johnson e pur si simplu fantastic.Versurile sale sunt simple si parca uimitor de profunde in acelas timp.Melodiile sale,vocea lui si versurile sale cu siguranta m-au impresionat.Un artist de nota 10.

Bird’s Funeral


In ultimele zile ma gandeam sa revad unul din filmele mele favorite,The Hours.Cautam sa resimt acel sentiment atat de greu de definit  pe care il simt in timpul vizionarii filmului.Un sentiment atat de profund si de…neobisnuit.

Tocmai cautam pe YouTube ceva interesant,pentru un eventual post.Initial ma gandeam sa postez despre o destinatie,dar lipsa de inspiratie m-a facut sa ma razgandesc.In schimb am luat decizia de a posta o scena din The Hours,un film extrem de profund si incredibil pe care l-as recomanda oricui.Cred ca as putea vorbi ore intregi despre el ,despre temele din spatele lui si despre mesajul atat de solemn pe care il transmite.

Scena despre care vorbeam,o prezinta pe Virginia Woolf ,una din personajele filmului si un autor extraordinar.Aceasta o ajuta pe nepoata sa la inmormantarea unei vrabiute .Inocenta fetei si profunzimea autoarei ma fascineaza.Intrebarea extrem de reala : Ce se intampla cand murim? si absolut intreaga scena imi face pielea de gaina si parca ma face sa recitesc cartea si sa revad filmul.Melodia din fundal este…incredibila si  scenariul e uimitor.Va recomand sa vizionati acest film .

Jason Mraz – Mr. A-Z


Inainte de „I’m Yours” si de succesul international cu acesta melodie,Jason Mraz se lupta in SUA pentru faima si succes.Acest album,cel de-al doilea ,dupa „Wainting for my rocket to come”, parca ne semnaleaza viitoarea faima si ne arata subtil niste semne ca Mraz este neobisnuit.

Albumul e mediocru din punct de vedere al melodiilor.Si asta,vine din partea unei persoane care asculta Jason Mraz destul de des.Dar albumul asta nu reuseste sa-mi atraga atat de mult atentia precum a reusit cel mai recent,albumul caruia i-am facut un review deja,in urma cu cateva saptamani.

Are unele melodii care sunt pur si simplu uimitoare si apoi are alte melodii pe care nici nu le pot asculta pana la capat pentru ca pur si simplu nu-mi plac.Titlul albumului face referire la numele de familie a artistului si anume la ultimele doua litere  iar primele doua litere formeaza un „mister” – mrAZ.

Nu cred ca albumul exceleaza la capitolul versuri dar trebuie sa mentionez faptul ca albumul exceleaza la partea muzicala.Imi place faptul ca parca este un amestec de genuri si intr-un fel fiecare melodie difera.Si desigur trebuie sa mentionez de talentul vocal al artistului care se face remarcat in melodiile de pe acest album.

„Mr.A-Z” a fost lansat in vara anului 2005 si a primit critici mediocre iar vanzarile au fost mai bune decat cele ale primului album dar relativ slabe.De pe acest album au fost lansate doua single-uri,”Wordplay” si  „Geek in the pink”.

Trecem la topul celor mai bune melodii de pe acest album:

  • „Wordplay” – asta e una din acele melodii extrem de….simple.Versurile sunt cam aiurea ,practic spun ca toata lumea a asteptat ceva nou si ca el ramane cu ceea cu ce se pricepe el mai bine,si anume cu joaca cu versurile.Mi se pare uimitor ca a gasit atata inspiratie sa scrie ceva atat de simplu
  • „Song from a friend” – Melodia asta e scrisa pentru colegul sau de camera.E una din acele melodii pe care ai auzi-o intr-o secventa dintr-un serial,in care personajul principal si-a pierdut pe cineva drag si amicul sau sta acolo si incearca sa …respire impreuna cu el.Este o melodie frumoasa,care,desi lunga,ma face sa ma gandesc la prietenii mei.
  • „Please don’t tell her” – Imi plac versurile acestei melodii.Vorbeste despre faptul ca este indragostit de o fata care e de 10 ori mai buna decat el si ii este teama sa-si recunoasca sentimentele pentru ea,de teama sa nu fie ranit.Un scenariu clasic.O melodie frumoasa.
  • „Life is Wonderful” – Tema melodiei e in legatura cu titlul.Viata poate fi grea si usoara in unele momente.Putem avea momente tensionate,triste si momente perfecte,pline de zambete si fericire.Da.La sfarsitul zilei,viata poate fi minunata 🙂
  • „Plane” – Asta cred eu ca este cea mai buna melodie de pe acest album.Ma fascineaza la maxim si imi place si mai mult povestea din spatele ei.Jason intr-un interviu,a spus ca melodia este despre o relatie pe care a avut-o cu o fata.Si datorita concertelor sale ,nu prea apuca sa petreaca timp cu ea si comunicau des prin mesaje sms.Intr-un mesaj sms,Jason i-a scris un lucru care, pe mine m-a impresionat, si care apare intr-un vers al acestei melodii.”If the plane goes down know that i loved you”.Frumos.

Jason Mraz este un cantaret uimitor.Si desi albumul de fata prezinta unele melodii care nu-mi trezesc neaparat interesul,sunt unele melodii care …sunt memorabile.Jason Mraz va ramane mult timp in industria muzicala si sper ca va ramane la fel de independent si liber ca inainte si va produce melodii de o calitate superioara ,in continuare.

Orphan


Astazi am vazut un film…interesant.Nu stiu daca e cuvantul potrivit,dar imi este enorm de cald si nu gandesc logic deloc.Filmul se numeste „Orphan” si nu cred ca e neaparat un horror,precum credeam initial.As indrazni sa spun ca este o combinatie intre elemente horror si thriller.Dar cu siguranta un film reusit.

Lansat in vara anului 2009,filmul prezinta un cuplu,care, dupa decesul noului lor copil,se hotarasc sa adopte o fetita de 9 ani din Rusia.Intreaga tema a copilului straniu m-a intrigat si trebuie sa va spun ca e destul de interesanta.Esther,fetita de 9 ani,este o fetita care aparent pare draguta si inocenta.Dar adevarul e mult mai sinistru decat atat.

Unele scene au fost cu adevarat infricosatoare,iar altele au fost putin inutile.Unele scene se pretind a fi prea infricosatoare si defapt nu sunt nimic.Acele scene ,care sunt acompaniate de muzica care iti creste pulsul,sunt defapt niste esecuri.Cred ca aici filmul are o problema.

Actrita care a jucat-o pe micuta si „inocenta” Esther,Isabelle Fuhrman,este uimitoare in acest rol,reusind sa-l joace perfect.In film mai apar si Vera Farmiga
Peter Sarsgaard ,Jimmy Bennett  si Aryana Engineer .

Filmul a fost lansat in Iulie 2009 si a primit critici mediocre.In ciuda acestui lucru,performanta actritei care o joaca pe Esther,a primit laude.

Nu sunt neaparat un fan al filmelor horror,desi sunt momente in care imi face placere sa le urmaresc.Acest film,desi are unele scene cam prea lungi ,a reusit sa ma faca sa tresar .Sfarsitul este destul de interesant desi este unul clasic.

Cred ca filmul merita vazut,intr-o zi de sambata ploioasa,dupa curatenie.Cu siguranta un film pentru grupul de prieteni.

Felicity


Vreau neaparat sa va vorbesc astazi despre un serial foarte dragut,pe care am inceput sa-l vizionez astazi.Desi are 4 sezoane,am decis sa va vorbesc despre primul sezon si anume despre primele episoade [nu am vazut intreg sezonul].

Serialul prezinta viata lui Felicity,care,uimita de ce a scris un coleg de clasa in  anuarul de sfarsit de liceu,decide sa isi modifice toate planurile si merge la o facultate din NY doar pentru a fi cu el in aceeasi scoala.

Imi place cum e privita intreaga experienta a facultatii in America si parca tranzactia acestei fete, de la un plan gandit de parinti,la ceva nou,o viata independenta la o facultate straina.

Serialul a fost produs de televiziunea americana  The WB Television Network,care astazi a devenit The CW.A avut 4 sezoane,pentru cei 4 ani de facultate si a rulat intre anii 1998 si 2002.

Personajele principale sunt Felicity,fata care a facut un gest neobisnuit,prietena ei,pe care o cunoaste in primul curs de facultate,Julie, baiatul pentru care Felicity vine in NY ,Ben si supravechetorul caminului,Noel.Actorii sunt Keri Russell  ( o actrita extrem de draguta,care o joaca foarte bine pe Felicity) , Scott Speedman,Scott Foley si Amy Jo Johnson.

Imi place tema acestui serial si parca sinceritatea cu care este aratata tranzactia de la o viata cu parintii ,o viata comoda,la una independenta,primii pasi in viata de adult.Un serial interesant si dragut,pe care cu siguranta il voi viziona mai departe.

Anna Nalick – Breath(2 AM)


Din lipsa de inspiratie [ceva frecvent in zilele de vara ],am decis sa va prezint una din acele melodii care m-au ajutat de multe ori sa….respir.Melodia am descoperit-o in Grey’s Anatomy.E fascinanta….A aparut intr-un episod in care personajul principal  trecea printr-un moment dificil.

Melodia a fost scrisa de Anna Nalick si a aparut pe primul si singurul sau album ,„Wreck of the Day”.A devenit un hit in SUA si  sincer nu stiu exact de ce am ales-o astazi.Dar sper ca va va face sa va simtiti asa cum ma simt eu cand o ascult.

Swan Origami


Deobicei, fie nu am rabdare ,fie sunt ocupat sau obosit si  nu prea ma ocup cu origami.Dar astazi,dintr-un motiv personal,am ales sa fac o lebada dintr-o foaie de hartie.Si sunt mandru sa va anunt ca e incredibil de usor si a iesit frumos,ceea ce e un lucru important:)).

De ce avem nevoie :

  • O foaie de hartie 15/15 cm.
  • O suprafata plata
  • Si maini.Cele mai importante in intreaga ecuatie:))

Procedeul este explicat aici:

Lebada facuta din hartie sau Origami Swan ,este un cadou simbolic desavarsit si pe langa acesta lebada, mai sunt multe alte animale/flori/obiecte ce pot fi incercate. Deci,daca doriti sa oferiti un cadou simplu si simbolic,va recomand o Lebada 🙂

In the Zone – Britney Spears


Britney Spears face un lucru indraznet cu acest album.Dupa o pauza de 6 luni ,dupa albumul intitutal „Britney” in care incearca sa faca o tranzactie de la era pre-adolescentelor la cea a adevaratei muzici pop,Birntey Spears lanseaza in 2004 unul din cele mai provocative albume ale sale.

Lansat in Noiembrie,„In the Zone” reuseste  sa ne arate ca  Britney a devenit o femeie si ca nu mai este o fata cuminte.Melodiile ,in total 12 ,contin versuri controversate si ritmuri …interesante.Britney reprezinta forta pop ai aniilor 2000 si drept dovada albumul a fost un succes,pana in Iulie 2010, vanzand aproape 10 milioane de cd-uri.De pe acest album s-au lansat 5 single-uri si toate cele 5 melodii au ajuns in topurile 40 din jurul lumii.

Sunt uimit parca de faima si de legenda ce o reprezinta Britney Spears.Albumul asta parca atinge niste nivele superioare din punct de vedere melodic dar si din punct de vedere personal.Britney a contribubit la 9 din cele 12 melodii ,din punct de vedere liric si al producerii melodiilor.Precum era de asteptat,albumul a fost promovat intens in SUA prin performante live la diverse emisiuni dar si  printr-un concert uimitor in Time Square,unde practic traficul a fost oprit din cauza multimii .

Turneul ,care a promovat albumul in jurul lumii, se numeste „Onix Tour” si a iscat diverse controverse mai ales in timpul melodiilor „Breath on Me „ [unde cantareata se saruta cu un dansator,cu care  mimeaza apoi scene erotice] dar si prin melodia „The touch of my hand care vorbeste despre descoperirea propriului corp si dobandirea satisfactiei intr-un mod independent [ce limbaj elegant folosesc,nu?] .

Sunt un fan Britney Spears.Nu doar al muzicii ei legendare dar si a personalitatii ei amuzante si copilaroase.Albumul de fata ma face sa ma intreb daca nu cumva reprezinta un semn pentru viitoarea caderea nervoasa pe care o va avea 4 ani mai tarziu? Nu e vorba de ceea ce reprezenta ea in 2004 ci de atitudinea ei rebela fata de industrie,de faima si de viata in generala.Banuiesc ca toti trebuie sa cadem de cateva ori pana intelegem ca nu intodeauna viata merge cum vrem noi.

Albumul este cunoscut pentru aparitia Madonnei in melodia „Me against the music” ,primul single.Britney intodeauna a vazut-o pe Madonna ca un mentor si aici parca se transmite  torta de la regina spre printesa,deci viitoarea regina.Totodata albumul prezinta si o parte mai rebela a lui Britney dar si niste experimente in alte genuri ,in afara de pop,precum RnB sau Electronica ( cum ar fi in melodia „Outrageous” sau „Touch of my hand”).

Trecem  la topul celor mai bune melodii de pe acest album:

  • „Breath on Me” – melodia asta….este erotica.Vorbeste despre dorinta si parca atractia dintre un baiat si o fata.Nici nu stiu cum sa descriu melodia si sa fiu in acelas timp si elegant.Mai bine urmariti aceasta secventa dintr-un concert si ve-ti intelege ce incerc sa spun
  • „The touch of my Hand” – Ritmul melodiei e extrem de mellow si asa…intim parca.Versurile….sunt clare.Auto-descoperirea si auto-satisfactia nu sunt un subiect tabu,dar la vremea respectiva,o vedete de talia ei sa cante astfel de lucruri,reprezenta ceva nou.
  • „Me against the music” – Asta e cea de-a doua melodie,dupa „Toxic” auzita vreodata de mine ,de la Britney.Melodia este cunoscuta pentru colaborarea cu legendara Madonna si este si primul single si prima melodie de pe acest album.Doar un lucru mai am de spus ,si anume ca coregrafia din videoclip e uimitoare.
  • „Everytime” – Una din cele mai frumoase melodii de la Britney.O balada uimitoare ,in care, spun zvonurile,se cere iertare pentru o greseala facuta de Brit in relatia ei cu Justin Timberlake.Imi place parca contrastul dintre aparenta „comerciala Britney” si „adevarata Britney”,care isi face prezenta aici.
  • „Toxic” – iata ca am ajuns la cea mai buna si cea mai cunoscuta melodie Britney Spears.Castigatoare a premiului Grammy ,melodia a iscat controverse din cauza videoclipului si scenei in care apare imbracata doar in bikini si plina de cristale lipite de corpul ei.Desi nu consider acest videoclip ca fiind cel mai bun lansat de ea,melodia e clar,una din cele mai bune.

Britney Spears reprezinta ceva superior.Iar in 2004,era deasupra lumii.Cu acest album,Britney a lansat un brand care continua si azi sa ne faca sa ne intrebam „What’s next?”.Britney surprinde prin originalitate,sex-appelle si prin personalitatea ei naiva.Albumul merita un 5/5 pentru melodiile rebele si intrega atmosfera senzuala eliberata.

Keith


Cred ca aproape toata lumea a vazut filmul „A walk to remember”.Dar cati dintre voi ati vazut filmul intitulat Keith? Se baseaza cam pe aceeasi idee,dar difera enorm de mult in realism si spre deosebire de „A walk to remember”  ,acest film nu are atata drama.E ceva real si autentic.

Nu ma intelegeti gresit.”A walk to Remember” este dragut in felul sau si cu siguranta este un film bun. Dar „Keith” ……”Keith ” a avut o influenta mai diferita asupra mea.In primul rau, trebuie sa mentionez ca filmul este produs independent,ceea ce inseamna ca nu s-au facut modificari majore asupra scenariului,doar pentru a impresiona publicul sau pentru a-l face sa planga.

Ca tot veni vorba de scenariu ,sa va prezint ideea.O fata perfectionista si ambitioasa il intalneste pe Keith,in timpul orei de chimie.Sunt grupati impreuna pentru intreg anul scolar.La inceput Natalie este iritata de prezenta lui si de modul sau …rebel,de a vedea viata.El sustine ca lupta pentru note bune,pentru facultati extraordinare este o lupta lipsita de sens si este practic inutila.Dar apoi Natalie incepe sa simta ceva deosebit pentru misteriosul Keith.Filmul este dramatic.Chiar este.Dar in acelas timp este real.Scenariul e unul posibil si sincer e genul acela de poveste pe care ai putea-o auzi la  un moment al vietii.

Desi seamana mult cu „A walk to Remember” acest film m-a impresionat prin inteligenta lui.Prezinta multe elemente si parca simboluri  si la sfarsit parca ne trasnmite un mesaj,o morala.Nu voi divulga finalul dar este trist.Dar nu melodramatic ca cel din „A walk to Remember”

Imi place parca atragerea ce exista intre ei.Desi initial se intalnesc doar ca prieteni …se dezvolta o legatura intre ei.Si legatura devine puternica.Si asta mi se pare extraordinar…pentru ca e ceva ce se poate intampla oricui.O scena m-a impresionat extrem de mult.Natalie il duce pe Keith la aeroport,dupa aflarea unei vesti triste  si ii spune ca cerul e liber.Ca poate urca in orice avion si poate merge oriunde.Desigur,trebuie sa vedeti scena pentru a o intelege si pentru a o simti cum am simtit-o eu. Deci ,daca nu pentru intreaga idee a filmului,vizionati filmul pentru „scena cu aeroportul” :-).

A fost lansat in 2008 si a fost produs si lansat independent.Personajele principale sunt jucate de Jesse McCarthey,care sincer m-a uimit prin talentul sau si  Elisabeth Harnois.Cred ca talentele celor doi impreuna cu scenariul fac din acest film unul cu adevarat frumos.

A devenit repede unul din filmele mele romantice favorite.E atat de real si de diferit incat…ma fascineaza.Imi place filmul si ii multumesc unei persoane speciale pentru ca  mi l-a recomandat.Adevarul e  ca,desi nu-mi place sa recunosc,imi plac filmele care imbina drama teen cu realismul.Care imi pastreaza, intr-un fel sau altul ,speranta ca exista ceva special in viata si in lume…..